5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

HOROSCOP

Berbec

Călătoriile aduc cele mai multe motive de insatisfacţie. Dacă aţi putea amâna eventualele drumuri, aţi fi mult mai fericit. Maşina poate suferi o defecţiune când vă e lumea mai dragă, iar conflictele din trafic pot fi dure. Veştile care sosesc de departe sunt motivul unor supărări.

Taur

Ziua este foarte agitată din cauza persoanelor cu care staţi de vorbă. Intraţi în contact cu tineri care au impresia că le ştiu pe toate şi fac tot posibilul să vă demonteze părerile nu prin argumente logice bine documentate, ci prin agresivitate verbală.

Gemeni

Când în joc este un drept care vi se cuvine, vă adunaţi forţele şi sunteţi pregătit de orice război pentru că nu suportaţi să vi se ia pe nedrept ceea ce vă aparţine. Dacă sunteţi implicat într-un demers juridic, veţi contesta vehement dovezile adversarilor.

Rac

Nu îl mai simţiţi alături de dumneavoastră pe un prieten care, până acum, s-a dovedit a fi de nădejde, sincer, amabil. Nu mai aveţi aceleaşi afinităţi, aceleaşi gusturi, ceea ce este un avertisment că sunteţi pe cale să îl pierdeţi.

Leu

Comunicaţi greu cu lumea şi aproape că evitaţi să vă exprimaţi direct părerea pentru că aveţi senzaţia că, orice aţi spune, deranjaţi, răniţi, supăraţi pe cineva. Uneori nu e bine să fiţi atât de sincer pentru că o părere tranşantă poate strica o relaţie.

Fecioară

Munciţi cu sârg, în ciuda multor oprelişti care se vor ivi sub diverse forme. Unii colaboratori nu sunt de acord cu strategia dumneavoastră, condiţiile de lucru nu sunt favorabile finalizării unor activităţi, iar obstacolele nu vor fi puţine, dar când aveţi un scop de atins, nimeni nu vă poate opri.

Balanţă

Sunteţi mulţumit de lucrul în echipă pentru că aveţi alături de dumneavoastră colegi care au aceleaşi interese şi aceeaşi energie de investit în planul comun. Vă stimulaţi reciproc, dar rolul central în acest proiect îl jucaţi dumneavoastră.

Scorpion

Ceva nu vă lasă să vă manifesaţi în voie, doriţi să păstraţi totul secret, ca şi cum nu aţi fi sigur de ceea ce simţiţi sau gândiţi. Preferaţi să fiţi mai discret decât să spuneţi ceva şi mai apoi să regretaţi că nu v-aţi ţinut gura. Sunteţi un maestru al tăinuirii şi al disimulării, ca atare, nimeni nu-şi va da seama că dumneavoastră una simţiţi şi alta arătaţi.

Săgetător

Vă doare capul când vă gândiţi la cheltuieli. Vă afectează faptul că aveţi nevoie de atât de multe lucruri, dar banii de care dispuneţi sunt puţini. E mai bine să renunţaţi la plăceri. Lăsaţi-le pentru altădată, când veţi reuşi să vă mai echilibraţi bugetul.

Capricorn

Oriunde vă aflaţi dumneavoastră, lumea se simte bine, iar cheia succesului în societate constă în felul în care comunicaţi cu ceilalţi. Aveţi mereu un cuvânt bun de spus, o vorbă de încurajare, un compliment sau o idee de împărtăşit. Cu simpatie şi prietenie, puteţi reuşi tot ce vă propuneţi.

Vărsător

Aveţi o zi superbă, dar ca să profitaţi de şansele care vi se oferă aveţi nevoie de un dram de tupeu! Luaţi-vă inima în dinţi, ieşiţi din anonimat şi atrageţi atenţia asupra dumneavoastră. E un moment de apogeu, în care obţineţi o victorie în faţa rivalilor.

Peşti

Răbdarea dumneavoastră are o limită, de aceea simţiţi că nu mai puteţi aştepta la nesfârşit un răspuns, un verdict sau o veste. Probabil nu va veni niciodată, deci vă pierdeţi speranţa că veţi mai ajunge la finalul acestui drum.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS