16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

HOROSCOP

Berbec

Contactul cu lumea este amuzant, dar nu vă inspiră prea multă încredere. Poate fi o zi relaxantă, plăcută, veselă, dar nu puteţi pune bază pe promisiunile şi angajamentele celor din jur. Mulţi dintre ei sunt tineri, lipsiţi de experienţă, şi au tendinţa să trateze totul în glumă, or dumneavoastră nu de astfel de parteneri aveţi nevoie.

Taur

Nu prezentul vă preocupă acum, ci o ţintă foarte îndepărtată, undeva peste ani sau poate chiar după pensionare. Pentru că sunteţi un om prevăzător, care nu lasă timpul să treacă aiurea, începeţi de pe acum să vă pregătiţi terenul pentru acea perioadă aflată la o distanţă incredibilă faţă de momentul actual.

Gemeni

Priviţi cu multă admiraţie la succesul unui prieten şi îl luaţi drept exemplu pentru ceea ce urmează să faceţi dumneavoastră în carieră. Ceva din povestea reuşitei sale poate fi aplicat în drumul dumneavoastră către victorie şi, dacă veţi urma întocmai sfaturile sale, aţi putea ajunge mai repede decât el la ţinta propusă.

Rac

În cuplu, nu trebuie să fiţi amândoi îndrăgostiţi orbeşte în acelaşi timp, pentru că nu veţi mai privi limpede problemele. Dacă partenerul este aerian, fiţi dumneavoastră treaz şi logic şi analizaţi situaţia la rece. Dacă şi dumneavoastră v-aţi pierde capul, ca şi partenerul, veţi fi doi oameni pierduţi prin nori, având impresia că totul e frumos şi roz.

Leu

Sunteţi între două tabere adverse, care privesc total diferit aceeaşi situaţie. Unii sunt pragmatici şi caută doar latura materială a acestei situaţii, alţii sunt mai idealişti şi caută metafora. Noroc că sunteţi şi dumneavoastră acolo şi puteţi să mediaţi disputa, astfel încât să îşi dea seama toţi că adevărul e la mijloc.

Fecioară

Un noroc chior vă iese în cale şi vă ajută să ajungeţi foarte repede la rezultatele unei acţiuni ce vă apărea dificilă şi de lungă durată. Nu mai pare la fel de complicată ca la început, datorită acestei veşti excepţionale, acestei soluţii salvatoare, acestei şanse deosebite, ce face ca lucrurile să se aşeze pe un făgaş normal.

Balanţă

Certurile apar şi în cuplu, nu sunteţi scutit de dispute şi neînţelegeri, chiar dacă ştiţi că dragostea este încă acolo, neatinsă, neştirbită. Este firesc să mai ajungeţi şi la situaţii în care nu priviţi lucrurile la fel, dar nu trebuie să vă supăraţi dacă partenerul nu vă dă dreptate. Dacă nici unul nu ascultă viziunea celuilalt, de unde reconciliere?

Scorpion

Abordaţi o atitudine uşor ostilă faţă de lume şi vreţi să fiţi lăsat în pace, să nu vă bată nimeni la cap. Unii spun că sunteţi distant, absent, că nici nu vedeţi oamenii din jurul dumneavoastră, alţii vă respectă nevoia de intimitate şi vă evită, dar, dacă nu faceţi un efort să vă apropiaţi, veţi da impresia că sunteţi egoist şi îi priviţi pe toţi de sus, fără să vă intereseze soarta lor.

Săgetător

Împreună cu echipa dumneavoastră de lucru, ajungeţi azi la un punct care vă inspiră un sentiment de mândrie. Sunteţi mulţumit că faceţi parte din acest colectiv, vă place cum sunteţi tratat şi vă bucuraţi de aprecierile şi laudele colegilor, dar şi ale şefilor dumneavoastră. E ca şi cum aţi lua un examen sau aţi obţine un rezultat excelent într-o competiţie.

Capricorn

Deşi aţi sperat că toate vor merge ca unse spre finalul unui proiect, azi daţi piept cu tot felul de opoziţii care vă atrag atenţia că nu aţi luat în calcul toate eventualele greşeli sau piedici de pe parcurs. Se ivesc suficienţi cârcotaşi şi inamici care au ceva de comentat, vi se pun beţe în roate şi nu mai puteţi face nimic, pe moment. Mai aveţi de convins un ultim juriu că aţi făcut totul bine până acum, dar nu vă aşteptaţi la prea multă simpatie!

Vărsător

Unde-i lege nu-i tocmeală, deci, dacă încercaţi cumva să vă abateţi de la litera legii, veţi suferi consecinţe dintre cele mai neplăcute. Azi sunteţi gata-gata să călcaţi strâmb, considerând că fapta dumneavoastră ilegală nu va ieşi la iveală, dar cineva stă cu ochii pe dumneavoastră şi abia aşteaptă să vă prindă în ofsaid.

Peşti

Un prieten intervine la momentul cel mai potrivit cu un sfat constructiv, ce vă scoate din impas. Nu e doar o idee, ci un ajutor concret, un împrumut sau un serviciu în beneficiul dumneavoastră, pe care îl veţi aprecia sincer. Şi dumneavoastră îi veţi întoarce într-o zi tot sprijinul, iar prietenia voastră se va lega şi mai mult datorită acestui schimb reciproc avantajos de atenţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS