Procesul de formare a sticlei, explicat
Deşi sticla are o istorie ce datează de mai bine de 5.000 de ani, originea acesteia este încă un mister pentru oamenii de ştiinţă. Acum, profesorul de inginerie chimică Richard Wool, din cadrul Universităţii din Delaware, susţine că a aflat cum face sticla tranziţia de la starea lichidă la cea solidă. O serie de descoperiri arheologice sugerează că sticla a fost fabricată pentru prima dată în Orientul Mijlociu, în jurul anului 3.000 î.d.Hr. Profesorul Wool este de părere că sticla se distinge de alte materiale prin faptul că, şi după ce se întăreşte, îşi păstrează „dezordinea“ moleculară ce se găseşte în lichide. În schimb, alte lichide, precum apa, capătă un tipar ordonat de cristalizare în momentul în care se solidifică. Prin urmare, sticla nu trece printr-o fază clară de tranziţie, ci, mai degrabă, se poate spune că moleculele îşi încetinesc treptat mişcarea, până când sunt prinse într-o stare intermediară, nici lichidă, dar nici solidă. Richard Wool spune că altă diferenţă dintre sticlă şi alte materiale convenţionale este faptul că tranziţia de la starea lichidă la cea solidă nu se face la o temperatură standard, ca în cazul transformării apei în gheaţă. Acest proces depinde de viteza răcirii: cu cât aceasta este mai rapidă, cu atât temperatura de tranziţie către sticlă este mai mare. Wool a descoperit că, în momentul în care lichidul respectiv se răceşte şi se transformă în sticlă, atomii formează ciorchini care devin în final stabili şi care se filtrează în apropiere de temperatura de tranziţie. Aceştia sunt fractali stabili, adică structuri cu forme neregulate sau fragmentate. „La temperatura de tranziţie către sticlă, aceşti fractali încep să strălucească într-o frecvenţă specifică de spectru. Aceste frecvenţe determină cinetica temperaturii de tranziţie către sticlă şi dinamica sticlei“, a explicat profesorul Richard Wool.
