Progresele tehnologice care au marcat istoria umanităţii au distrus încet, dar sigur intimitatea şi sentimentele romantice, pe care bunicii noştri abia dacă aveau curajul să şi le mărturisească în scrisori.
Una dintre invenţiile fără de care nu mai putem trăi este, fără doar şi poate, telefonul mobil. Această invenţie a devenit un laitmotiv al vieţii cotidiene al omului modern. În urmă cu zece ani, metropolele europene şi cele de dincolo de Ocean abundau în cabine telefonice, în care cetăţenii dădeau dovadă de respect pentru comunitate, renunţând la a striga în gura mare problemele care îi macină. Atunci, mapamondul încă nu era cucerit de „trăncăneala“ la telefon. Folosirea unui telefon Nokia era rezervată bogătaşilor sau celor care doreau să arăte lumii întregi cât sunt de „şmecheri“. La sfârşitul anilor ’90 însă, în metropole se anunţa parcă trecerea de la morbida „cultură a nicotinei“ la una cam la fel de sinistră: „cultura celularului“. Dacă până atunci în buzunarul umflat al cămăşii unui domn puteam uşor să întrezărim „silueta“ unui pachet de Kent sau Marlboro, mai nou, în acest buzunar sigur dăm peste un telefon mobil.
„Te iubesc“, la receptor
Mobilul nu este una dintre acele invenţii moderne, cum ar fi amfetaminele Ritalin sau cine ştie ce alte „minuni“ cu efect negativ, care au întâmpinat o puternică rezistenţă din partea societăţii. Triumful său a fost fulminant şi total. Folosirea sa abuzivă a fost condamnată în studii şi articole în mass-media, însă totul a fost în zadar. Au fost luate unele măsuri, cum ar fi interzicerea telefonului mobil în teatre sau cinematografe, însă, dincolo de acestea, tehnologia a reuşit să se extindă, neţinând cont de critici şi de contestatari. Mai nou, toate conversaţiile se încheie cu deja banalul „Te iubesc“. În acest fel, nu e de mirare că această propoziţie odată atât de profundă pare să-şi fi pierdut azi din farmec, dată fiind tocmai utilizarea sa frecventă.
Dragoste în gura mare
Amorezii de azi s-au lăsat, probabil, inspiraţi de celebra melodie „I Just Call To Say I Love You“ a lui Stevie Wonder, care şi-a sunat într-o zi iubita doar pentru a-i spune că o iubeşte. Wonder pare a fi totuşi ceva mai convingător, pentru că în ultimul vers din refren el ţine să precizeze „And I mean it from the bottom of my heart“ – „Şi spun asta din adâncul inimii“. În zilele noastre, oriunde am merge, este imposibil să nu auzim pe cineva care să spună în gura mare „Te iubesc“. În astfel de clipe, se naşte întrebarea dacă aceste cuvinte s-au dorit o declaraţie de dragoste reală sau un număr de teatru pus la cale pentru a „lua ochii“ celor din jur. Pentru cei mai discreţi dintre noi, dacă declaraţia de dragoste ar fi reală, ar fi fost normal ca respectiva persoană să şoptească aceste vorbe preţioase, pentru a simţi într-adevăr importanţa momentului. La fel de adevărat este însă că pentru mulţi această lipsă de inhibiţii în public este dovada supremă de amor, pentru că, în opinia lor, nimic nu e mai convigător şi mai real decât iubrea „strigată în gura mare“.
