Ambra este o substanţă de culoare cenuşie, cu aspect de ceară, care se foloseşte în parfumerie. Aceasta este utilizată pentru a fixa alte substanţe volatile şi a le potenţa mirosul. În Rovine, pe strada Nicolae Julea nr. 10, se află restaurantul cu numele celebrului compus odorizant.
Aspectul exterior nu inspiră prea mare încredere: un perete roşu, cu o uşă prin care se văd feţe de masă tot roşii, aranjate într-o manieră clasică. M-am decis să intru, în ciuda aparenţelor. În faţă se desfăşura peisajul de mai sus, dar în dreapta se deschidea o terasă în culori calde, cu mese şi bănci din lemn masiv, unele aşezate sub un fel de foişor, altele, sub umbrele de soare.
Undeva, înspre stradă, am observat un separeu aranjat cu gust. M-am aşezat la o masă retrasă şi am aşteptat chelneriţa, care a venit relativ repede. Uşor încurcat de lungimea fustei pe care o purta domnişoara respectivă, am reuşit să bâigui că vreau o bere. Cu mâncarea avea să mă mai lase să mă hotărăsc. După consultaţii drastice, m-am hotărât la un muşchiuleţ de vită pe grătar cu garnitură de cartofi ţărăneşti şi o salată la fel de ţărănească. Am comandat, s-a notat, am aşteptat. Dovedindu-mi-se, în scurt timp, că aşteptarea tindea să devină un prezent continuu, mi-am mai permis o bere şi o ţigară. După 35 de minute am fost servit.
Aşteptarea a meritat
Cu toată revolta provocată de întârzierea sosirii comenzii, am fost luat prin surprindere când am constatat că lucrurile şi-au meritat timpul. Pe masă mi s-au adus farfuria şi castronelul de salată. Muşchiul de vită, frumos rumenit, purta o coroană de unt cu verdeaţă, pe care l-am întins repede peste carne. Savoarea cartofilor ţărăneşti s-a adăugat la cea a salatei „ca la mama acasă“: roşii, castraveţi, ceapă şi brânză rasă. Mâncarea, cu un gust puternic, era răcorită de salată. Din când în când, pentru a reţine aromele, priveam în stânga mea, la fântâna frumos construită lângă un perete al localului. Dintr-o nişă, două salamandre (cred) sculptate în lemn mă fixau, contemplându-mi desfătarea culinară.
Terasa se umplea uşor cu tot soiul de oameni. O familie (el, ea, copil) şi-a croit drum către separeu, lăsându-l pe cel mic să se mire de culorile vii pe care apa le căpăta la diferite intervale. Pentru că atmosfera era plăcută, după ce mi-am terminat masa, am decis să mai rămân pentru berea pe care nu o băusem. Atmosfera devenea, odată cu popularea terasei, o idee mai agitată, dar nu supărător. Râsete, zgomotul apei, discuţii înăbuşite de „Caruso“ cântat de Julio Iglesias şi… dintr-odată, un tril tineresc! Atmosfera a fost animată de puştiul care se certa cu fântâna. Zgomote din ce în ce mai acute, care poate şi pe o soprană ar fi pus-o într-un con de umbră.
Şi pentru că fusta domnişoarei s-a arătat încă o dată, am cerut nota, am plătit şi am ieşit. În stradă, praful se întindea peste maşini şi oameni. M-am grăbit acasă. Ambra e un local de recomandat!
