16.6 C
Craiova
sâmbătă, 24 mai, 2025

HOROSCOP

Berbec

Este o zi cu mult stres pentru că trebuie să fiţi mereu atent la ce spuneţi şi la ce faceţi. Aveţi de susţinut o lucrare la şcoală sau un examen important în carieră, în faţa unui superior sau a unei comisii care taxează fiecare greşeală. Stresul creşte când vedeţi cu câtă severitate vă urmăresc.

Taur

Intraţi în contact cu multă lume, poate chiar cu reprezentanţi ai altor culturi sau naţiuni, şi vă este foarte greu să vă adaptaţi la moduri atât de variate de comunicare. Cu unii legaţi greu discuţiile, alţii parcă nici nu vă înţeleg, deci relaţiile cu necunoscuţii sunt un chin.

Gemeni

Vă luptaţi pentru opiniile dumneavoastră, pentru că nu acceptaţi ca alţii să nu ţină cont de ceea ce spuneţi. Dacă aveţi de susţinut un examen, faceţi faţă, pentru că vă puneţi în evidenţă combativitatea. Rivalii stau la pândă şi să nu credeţi că scăpaţi de piedici, dar, la elanul pe care îl aveţi, nimeni nu vă poate opri azi să ajungeţi la ce v-aţi propus.

Rac

Intraţi în contact cu persoane importante, cu funcţie, ce reprezintă autoritatea în viaţa dumneavoastră. Aveţi un respect deosebit pentru ele, vă intimidează prin simpla lor prezenţă sau aţi dori, cumva, să le călcaţi pe urme. Profesorii, părinţii, superiorii sunt personaje principale în acţiunile zilei şi depindeţi de ei pentru a primi o informaţie de care aveţi nevoie.

Leu

Viaţa de familie şi de cuplu este o bucurie pentru dumneavoastră azi! Sunteţi fericit de atenţia pe care cei dragi v-o acordă şi sunteţi generos în gesturi de afecţiune cu ei. Formaţi un tot unitar bine închegat, iar dragostea, dialogul şi sprijinul reciproc sunt la loc de cinste. Rolul de părinte este în prim-plan astăzi, iar cei mici aşteaptă mult de la dumneavoastră.

Fecioară

Drumurile sunt cea mai mare preocupare a zilei. Umblaţi de colo-colo cu treburi importante, dar, deşi călătoriile vă solicită mult din punct de vedere fizic, sunteţi mulţumit că aţi rezolvat o mulţime de treburi de pe agenda de lucru, mergând personal la faţa locului. Veştile care sosesc de departe sunt incitante, au rolul de a vă motiva, de a vă da curaj să începeţi ceva nou, dar sunteţi încă la primii paşi.

Balanţă

Aveţi parte de o veste dură, ce cade din senin, de aceea şocul poate fi mare. Nu e deloc ceea ce aţi fi dorit, sunteţi derutat, neştiind cum să restabiliţi echilibrul situaţiei. Singura soluţie ar fi să lăsaţi totul în urmă, să închideţi capitolul aici şi să nu vă mai gândiţi niciodată la el. Poate e o relaţie eşuată, o veste proastă pentru sufletul dumneavoastră, un insucces.

Scorpion

Aveţi nevoie de cineva aproape, dar, când vă uitaţi în jur, aveţi impresia că au plecat toţi, că nu v-a mai rămas nici un prieten cu care să fiţi pe aceeaşi lungime de undă. Veţi încerca să-i faceţi o confesiune unui coleg, dar acesta nu răspunde nevoilor dumneavoastră. Încercaţi să păstraţi distanţa faţă de unele persoane pe care aţi fi tentat să le primiţi în intimitatea dumneavoastră, pentru că nu sunt prietenii potriviţi.

Săgetător

Cel care sare să vă ajute nu merită încrederea dumneavoastră, pentru că el se oferă, de fapt, pentru a obţine ceva de pe urma asocierii cu numele dumneavoastră. Chiar dacă pe moment aveţi impresia că vă este de ajutor, după o vreme vă veţi da seama că mai mult vă încurcă şi ar trebui să renunţaţi la serviciile sale.

Capricorn

Este o zi norocoasă pe toate planurile, când toate ar trebui să meargă strună. Şansa vă surâde, mai ales în plan sentimental, pentru că vă simţiţi răsfăţat de gesturi de simpatie, de afecţiune, de amiciţie din partea celor din jur. Aveţi noroc, deci trebuie doar să riscaţi un pic şi să ţintiţi sus dacă inima dumneavoastră îşi doreşte ceva anume.

Vărsător

Sunteţi trist, vă simţiţi singur şi aveţi impresia că toţi v-au abandonat. Este o impresie greşită, pentru că sigur există cineva alături de dumneavoastră care înţelege prin ce treceţi şi preia pe umerii săi, cât poate, problemele dumneavoastră. Apelaţi la prieteni, aşa cum şi ei v-au cerut ajutorul, deoarece există întotdeauna un schimb egal de gesturi de prietenie.

Peşti

Este o zi oscilantă, iar cel mai afectat este psihicul. Starea emoţională trece de la o extremă la alta la cel mai mic stimul negativ, astfel încât unii vor spune că aveţi toane, că sunteţi capricios, că nimeni nu se poate înţelege cu dumneavoastră. Vă certaţi fără motiv, apoi vă calmaţi şi alunecaţi spre depresie, pentru că regretaţi, ulterior, că aţi ridicat tonul şi v-aţi enervat aiurea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS