5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinE-mail-ul, un drog cu leac

E-mail-ul, un drog cu leac

În opinia specialiştilor, oamenii învaţă să gestioneze e-mail-ul şi numeroasele instrumente ale tehnologiei, apărându-se de invazia multitasking-ului cu toate armele posibile.

În ciuda tendinţei mai sus menţionate, dependenţii de poşta electronică încă există şi prezintă caracteristici nu foarte diferite de alte tipuri de dependenţi. De altfel, personalităţile care tind să instaureze raporturi de dependenţă psihologică şi emoţională au trăsături comune şi mai întotdeauna dependenţa este rodul unui sentiment de gol şi al unei necesităţi de afecţiune şi atenţie. În primul rând, dependenţa psihologică de poşta virtuală denotă o nesiguranţă personală accentuată, prin intermediul căreia „drogatul“ se poate simţi extrem de satisfăcut atunci când căsuţa de e-mail este plină de mesaje, care îi confirmă într-un fel sau altul valoarea socială. În plus, un rol crucial îl are slaba conştientizare a timpului petrecut citind e-mail-ul şi plictiseala care îi determină pe oameni să îşi petreacă mai mult timp în faţa calculatorului. Există în plus şi confortul, şi siguranţa conferite de obiceiurile cotidiene, controlarea e-mail-ului devenind o activitate ce nu lipseşte din viaţa de zi cu zi a multora dintre noi.

 

Sfaturi utile

 

La fel ca pentru orice formă de dependenţă, şi în acest caz este valabilă recomandarea standard de a începe să luaţi act de propriul „viciu“, pentru că, după cum bine se ştie, o problemă recunoscută este pe jumătate rezolvată. În plus, specialiştii recomandă să acordaţi o perioadă prestabilită de lecturare a e-mail-urilor în fiecare zi, să aveţi o zi pe săptămână în care se staţi departe de calculator, să răspundeţi repede la mesajele urgente şi să ţineţi un fel de jurnal cu propria activitate de corespondenţă virtuală, încât să puteţi face diferenţa între obişnuinţă şi anomalii.

În plus, există opţiuni tehnologice rapide, precum GmailThis, care permit o lecturare rapidă a poştei virtuale, fără a fi nevoie să accesaţi site-ul principal. În fine, există şi aşa-numitul outsourcing al poştei electronice, care permite delegarea altor persoane pentru citirea mesajelor.

Acest sistem poate fi antipatic sau periculos chiar şi pentru cele mai deschise persoane, însă un procent de email-uri plictisitoare şi care pot fi citite de toată lumea există mereu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS