Vechea vorbă din bătrâni „Câte bordeie, atâtea obiceie“ nu pare să îşi piardă valabilitatea, ba, dimpotrivă.
În plină epocă a tehnologiei, în care mijloacele de comunicare în masă şi oportunităţile de călătorie în toate colţurile mapamondului s-au dezvoltat considerabil, „reducând“ drastic distanţele, devine imperios necesar să cunoaştem regulile de etichetă, normele de comportament şi de bună creştere care ne permit să nu facem gafe sau să ne punem gazdele în situaţii delicate. Pentru a le da o mână de ajutor turiştilor derutaţi, jurnalistul britanic Mark McCrum a lansat un amplu ghid de sugestii numit „Going Dutch in Beijing“, în care dedică un larg spaţiu ritualurilor şi obiceiurilor care caracterizează viaţa locuitorilor din toate colţurile lumii. Unele dintre cele mai utile recomandări se referă la regulile şi ritualurile legate de restaurant. De exemplu, în Japonia, înainte de servirea mesei, există mari şanse să primiţi un şervet cald, numit oshibori. Mare atenţie să îl folosiţi doar pentru mâini şi evitaţi pe cât posibil să îl folosiţi pentru faţă, gât sau pentru a vă sufla nasul. În timp ce pe meleaguri europene producerea de zgomote dezagreabile în timpul mesei este considerată un semn de impoliteţe şi de proastă creştere, în Asia, acestea sunt chiar recomandate pentru că, în cazul anumitor specialităţi, cum ar fi tăieţeii, intensifică aroma şi sunt considerate un fel de compliment adus bucătarului. La fel ca râgâitul discret la sfârşitul mesei, care, deşi blamat pe Bătrânul Continent, este permis în unele ţări din Africa de Nord şi Centrală şi, mai ales, în China.
Chinezii – buni de plată
Însă la sfârşit cine plăteşte nota? Principiul „jumi-juma“ sau „plata nemţeşte“ este apreciat în Scandinavia, Olanda, Australia şi SUA. În schimb, în Europa de Sud, în Orientul Mijlociu şi în America Latină se întâmplă frecvent ca unul dintre meseni „să facă cinste“ şi să se ofere să plătească pentru toţi şi nimeni nu îşi pierde timpul să stea să controleze cantitatea de mâncare pe care fiecare dintre invitaţi a consumat-o, pentru ca apoi să stabilească în mod exact cât trebuie să plătească fiecare. Iar asta nu e tot. Dacă ajungeţi în China, să nu vă treacă prin cap cumva să vă oferiţi să achitaţi o parte din nota de plată, aceasta fiind considerată o jignire de cel care v-a invitat. Dacă totuşi insistaţi, aveţi posibilitatea să vă încercaţi de trei ori norocul, însă mai mult ca sigur fiecare dintre tentativele dumneavoastră va eşua. Trebuie evitată cu orice preţ ideea de a contribui sau de a face „fifty-fifty“: va fi o stânjeneală de neiertat pentru gazdă. Mai degrabă vă puteţi revanşa prin oferirea altei cine, lucru extrem de apreciat de chinezi. Mare atenţie şi la ora la care daţi curs unei invitaţii la cină. De exemplu, dacă sunteţi invitat să serviţi masa într-o locuinţă privată, este imperios necesar să vă gândiţi la oră. În Germania, ora opt e chiar ora opt, în timp ce în Franţa este tolerat clasicul „sfert academic“ şi ca atare nu veţi face figură proastă dacă apăreţi la 8.15. În America Latină chiar este recomandabil să nu vă prezentaţi la ora indicată, pentru că mai mult ca sigur gazda dumneavoastră nu este pregătită să vă întâmpine cum ar trebui, riscul de a o găsi cu bigudiurile în cap fiind destul de mare.
În Argentina sau Singapore, dacă sunteţi mult prea punctuali puteţi fi considerat lacom şi nerăbădător să serviţi masa. Odată ajunşi la masă, altă problemă. Atenţie la băuturi! De exemplu, în Elveţia este recomandat să ciocniţi paharul cu toate persoanele prezente, iar dacă vă aflaţi în Germania, când faceţi această operaţiune priviţi-vă partenerul de pahar direct în ochi. Altfel, potrivit cabalei teutonice, riscaţi ca timp de şapte ani să daţi de necazuri din punct de vedere sexual. În Japonia, nu trebuie să vă umpleţi niciodată singuri paharul: aşteptaţi ca vecinul să o facă, apoi umpleţi la rândul dumneavoastră paharul lui.
O floare pentru fiecare
Un buchet de flori nu poate fi mereu „cea mai bună armă“ pentru a impresiona o femeie. Aşa că mare atenţie la ce flori alegeţi pentru a vă impresiona partenera. Dacă aceasta provine din Italia, Belgia, Franţa, Spania sau Turcia, evitaţi să îi dăruiţi crizanteme, acestea fiind flori tradiţionale pentru înmormântări. Ele pot fi un aliat de nădejde cel mult pentru a cuceri inima unei doamne dintr-o ţară orientală. În cazul în care aveţi de gând să dăruiţi alesei un buchet de garoafe, atenţie ca doamna cu pricina să nu fie din Thailanda, Suedia, Polonia sau Germania, pentru că riscaţi ca aceasta să vă întoarcă spatele. În aceste ţări, garoafele sunt florile destinate în mod deosebit morţilor. Pentru a cuceri o reprezentantă a sexului frumos originară dintr-o ţară occidentală optaţi pentru florile galbene, acestea fiind deosebit de apreciate pe aceste meleaguri. Nu la fel se întâmplă în Rusia sau Iran, unde această culoare este un indiciu de ură şi ostilitate. În cazul în care aleasa sufletului dumneavoastră vine din Peru, optaţi pentru orice alt cadou în afara florilor, pentru că oricare omagiu floral, cu excepţia trandafirilor, este considerat a fi un fel de „dar al zgârcitului“.
Ritualuri de nuntă
Şi dacă buchetele de flori au dat roade şi v-aţi cucerit aleasa inimii, atenţie că şi la nuntă fiecare naţie are propriile ritualuri. În cele mai multe ţări occidentale, mireasa vine la biserică după mire, eventual cu o mică întârziere faţă de ora stabilită. În acelaşi timp, o nuntă în Salvador poate fi o adevărată aventură pentru un mire care nu e de prin partea locului. Aici este normal ca o ceremonie să înceapă în absenţa miresei, care vine după câteva minute de la începere, întrerupându-l pe oficiant şi de abia atunci făcând să se audă nelipsitul marş nupţial.
Tradiţii indiene
Mireasa îl aşteaptă în ziua cea mare pe mire, care vine într-o procesiune cu prietenii şi rudele pe jos, călare sau pe crupa elefantului. Mare atenţie însă, chiar dacă această sosire demonstrează statutul privilegiat al mirelui, acesta nu trebuie să uite să aducă tradiţionala ghirlandă de flori pentru viitoarea soţie şi o nucă de cocos pentru soacră.
