22.6 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSeducţia, arma secretă a oricărei femei

Seducţia, arma secretă a oricărei femei

Mulţi consideră că puterea de seducţie este dată în primul rând de înfăţişare. Nimic mai neadevărat. Celebra Coco Chanel spunea că „o femeie trecută de patruzeci de ani nu mai este tânără, dar o femeie poate fi irezistibilă la orice vârstă“. Aceste cuvinte ilustrează perfect misterele ce se ascund în spatele seducţiei. În lumea seducţiei, unde nimic nu este raţional, umorul, tandreţea şi farmecul personal înseamnă mult mai mult decât un chip sau un corp frumos. Secretul pentru a deveni o „femeie fatală“ este să lăsaţi în urmă criteriile de frumuseţe impuse de societate, să învăţaţi să vă iubiţi pe dumneavoastră însevă şi să îndrăzniţi să fiţi cine sunteţi. Dacă o femeie se simte frumoasă şi atrăgătoare, va emana prin toţi porii un tip de magnetism care va face toate privirile să se întoarcă.

 

Seducţia trebuie întreţinută

 

În egală măsură, femeile consideră că, dacă seduc un bărbat, acesta va rămâne mereu fascinat, fără a fi nevoie ca ele să mai depună vreun efort. Din nou greşit. În dragoste, nu trebuie niciodată să credem că ni se cuvine ce avem. Seducţia, atracţia, sentimentele se construiesc şi se întreţin în fiecare zi. Dorinţa, şi ea de genul feminin, este fragilă şi capricioasă. Şi urăşte rutina. Pentru a menţine sau a reînvia flacăra pasiunii este esenţial ca o femeie să îşi păstreze o aură de mister şi să îndrăznească să se joace în dragoste. Sunt câteva reguli de aur care, respectate, vă pot asigura că toată viaţa va fi o continuă lună de miere: învăţaţi să puneţi punctul pe „i“, nu vă neglijaţi, păstraţi-vă un spaţiu de libertate şi oferiţi-i celui de lângă dumneavoastră un astfel de spaţiu pentru ca relaţia să poată „respira“. În plus, nu lăsaţi să vă scape nici o ocazie de a vă surprinde partenerul: o schimbare de look, mici atenţii, întâlniri-surpriză, toate acestea îi vor menţine viu interesul. Şi nu se ştie, dar puteţi primi aceeaşi atenţie din partea lui.

 

 

Moda, importantă sau nu în seducţie?

 

La fel de falsă este şi ideea că pentru a avea mai mult succes în încercarea de a seduce, o femeie trebuie să fie în pas cu moda. De fapt, cel mai important este să găsiţi stilul care vi se potriveşte cel mai bine. Dacă o doamnă trecută de vârsta de 40 de ani adoptă stilul „fashion victim“, riscă să pară cu cel puţin zece ani mai bătrână. Cel mai bine este ca fiecare să caute în colecţiile actuale modele care li se potrivesc şi care le conferă o anumită eleganţă subtilă. Când mergeţi să vă cumpăraţi haine, puneţi accent pe calitate, nu pe cantitate: optaţi pentru materiale nobile, rafinate, alegeţi haine bine croite, care se potrivesc corpului dumneavoastră, chiar dacă acestea sunt mai scumpe. În ceea ce priveşte culorile, vă sfătuim să mizaţi pe nuanţele care vă scot în evidenţă trăsăturile, iar acum, în sezonul de toamnă, învăluiţi-vă în tonuri de violet, maro şi roşu. Optaţi pentru imprimeurile discrete, nu vă lăsaţi furată de cele ţipătoare sau foarte încărcate. În plus, trişaţi puţin şi puneţi-vă silueta în evidenţă cu ajutorul unei lenjerii intime care face ca rotunjimile nedorite să dispară ca prin minune. Astfel, veţi avea mereu o ţinută seducătoare şi vă veţi simţi foarte bine în propria piele. Iar încrederea în sine nu se va demoda nicicând.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS