Traducere: Gheorghe Fedorovici, Monica Medeleanu
Editura Herald – 2007
Este cunoscută existenţa unei serii de Evanghelii, Fapte, Epistole şi Apocalipse apocrife ale Noului Testament, care au circulat în comunităţile creştine timpurii şi s-au transmis de-a lungul timpului până în zilele noastre. Cartea de faţă oferă accesul la cele mai cunoscute dintre Apocalipsele apocrife, împreună cu un aparat critic ce uşurează înţelegerea contextului în care au fost redactate.
Literal, termenul „apocalipsa“ înseamnă „ridicarea vălului“, dezvăluirea. Apocalipsa este un gen literar revelator, în care descoperirea voinţei divine este făcută cunoscută oamenilor fie prin intermediul viselor sau al viziunilor profetice, fie prin intermediul unor mesageri cereşti, cum ar fi îngerii.
În general, autorii apocaliptici au încercat să adune şi să ordoneze informaţiile care circulau în tradiţia orală creştină, dezvoltând aspecte pe care Evangheliile canonice nu le aminteau deloc sau doar le sugerau. În calitate de cărţi istorice, apocrifele umplu anumite lacune şi completează datele lipsă din scrierile canonice; prin aceasta, ele se aseamănă cu apocrifele Vechiului Testament. Ca şi acestea, aduc uneori mărturii referitoare la cursul unei întregi tradiţii, sprijinindu-i în bună măsură supoziţiile.
Apocalipsele apocrife prezentate în această carte pot fi considerate dovezi ale modului de gândire predominant într-o epocă hotărâtoare pentru dezvoltarea creştinismului. Ele sunt importante atât din această perspectivă istorică, dar şi din aceea a influenţei puternice avute asupra literaturii şi artei creştine, în general, şi a celei medievale, în special.
Originile literaturii şi mişcărilor apocaliptice au constituit obiect de controversă. Unii cercetători le caută în grupurile aflate la periferia socială în perioada restaurării (de după exilul babilonian), ce a dat avânt tradiţiilor profetice. Situată pe o poziţie complet diferită, altă teorie pune dezvoltarea apocalipticii pe seama literaturii sapienţiale, şi nu a celei profetice. Alţii au argumentat că apocaliptica ar putea proveni din cultul regal al dinastiei davidice, care se celebra în Templul din Ierusalim. Cea mai frecventă întrebare care se pune referitor la corpusul apocrif este dacă aceste scrieri sunt tot atât de demne de interes ca şi cele canonice. Probabil că răspunsul cel mai bun care poate fi dat unei astfel de întrebări este de a face cunoscute scrierile respective şi a le lăsa să-şi spună propria poveste.
