A uimit si cucerit de la prima aparitie pe scena, dovada ca astazi este una dintre cele mai apreciate soliste.
Soprana Teatrului Liric din Craiova, Doina Sarsan, inca din copilarie, isi etala talentul interpretând diverse piese la microfonul din lemn pe care tatal i-l confectionase. Sesizând valentele artistice ale micutei, parintii s-au gândit ca ar fi mai nimerit sa o inscrie la balet. Doina Sarsan avea pe atunci trei-patru anisori. Un esec total. „Dupa câteva sedinte, coregrafa a rugat-o politicos pe mama sa-mi indrume pasii spre alte cursuri, caci nu aveam nici un fel de afinitati artistice. E drept ca mie imi placea sa cânt. La opt ani faceam deja parte din corul de copii al Radiodifuziunii Române“, povesteste Doina Sarsan.
De la corul bisericii, la scena din Chemnitz
Anii au trecut, iar micuta avea sa se transforme intr-o domnisoara sigura pe ea atunci când urca pe scena la diferite concursuri scolare. A urmat cum era si firesc Liceul de Muzica „George Enescu“ din Bucuresti. De aceasta perioada se leaga si experienta muzicala din cadrul corului bisericesc, care „mi-a prins bine ca stil, educatie muzicala“. A venit si vremea Conservatorului. „Nici nu ma gândeam sa nu trec cu brio de acest examen. Eram cea mai buna din liceu. Numai ca mi se pregatise o surpriza neplacuta. Am picat cu patru. Am crezut initial ca gresise dactilografa. Colegii comentau pe la colturi: «Daca Nicoara (eu eram Nicoara la acea vreme) a picat, atunci noi?!». Eram foarte linistita crezând ca e o eroare. I-am dat telefon profesoarei mele, doamna Stoleru, si i-am spus. Când am auzit-o pe dânsa spunând printre dinti «Nemernicii», m-am trezit. Credeam ca traiam un vis urât. A fost cea mai mare deceptie a vietii mele“, povesteste cu amaraciune in glas Doina Sarsan. Anul ce avea sa vie i-a adus intrarea la Academia de Muzica „Ciprian Porumbescu“ si de aici incolo nu a mai fost decât un pas pâna la succes. A debutat in 1979, la Galati, in opereta „Gondolierii“, de Sullivan, iar in 1982, pe scena Operei Nationale din Bucuresti, in opera „Flautul fermecat“, de Mozart. In acelasi an avea sa se iveasca si ocazia de a merge in Germania la Chemnitz. „Era un concurs. Am reusit sa plec in Germania. M-au luat in cor la inceput, ca nu stiam limba. Din sute reusisem doar cinci fete. Ne-am dus la Chemnitz. Apoi am ajuns la Dresda. Sotul meu a venit si el la sase luni dupa mine ca electrician in Teatru. In ’89 am revenit in România. Am incercat apoi sa ma intorc in Germania, caci sotul meu ramasese acolo. Nu mi s-a permis, asa ca am incercat sa fug prin Ungaria. Nu am reusit. Noroc cu revolutia, ca m-am reintors in Germania. Timp de un an si jumatate am batut la usa fiecarei case de impresariat. Toata lumea ma respingea. Nu intelegeam de ce, pâna intr-o zi când am dat peste fiul lui Holender, directorul Operei din Viena, care mi-a spus «Doamna, puteti sa cântati si ca Maria Callas. Sunteti prea batrâna». Nu intelegeam, aveam 35 de ani. N-am avut nici o sansa“.
Toate drumurile duc la Liric
Nenorocul sau s-a transformat in sansa pentru Liricul craiovean, caci avea sa câstige una dintre cele mai bune soliste. „Am auzit la Radio România de concursul de la Teatrul Liric din Craiova. M-a inscris verisoara mea la concurs. Când am venit in ziua cu pricina, aveam sa aflu ca el se terminase. «Dar eu vin tocmai din Viena». Au readus comisia. Am cântat din repertoriul italian, german“, povesteste soprana. A cucerit si de atunci a ramas sa evolueze la Craiova. In regim de colaborare, caci casa sa este tot la Viena. Asa ca intre Viena, Bucuresti si Craiova, soprana reuseste sa faca roluri de exceptie, aducând Teatrul Liric la loc de frunte. A cântat si incântat in spectacole de opera, opereta, music-hall si musicaluri pentru copii. Cu siguranta, nu se va opri. Va continua sa uimeasca si sa cucereasca publicul multi ani de aici incolo.
