Proiectul „Turnul Sears“

Arhitectii si inginerii sunt câteodata obsedati de inaltime. In fiecare an au aparut cladiri mai inalte decât cele existente, inginerii incercând sa se numere printre creatorii celor mai inalte cladiri. Insa construirea zgârie-norilor nu s-a facut niciodata fara peripetii, de cele mai multe ori problemele aparând in momentul analizarii capacitatii acestor cladiri de a rezista la vânturile puternice. Cea mai inalta constructie din Statele Unite ale Americii a devenit in anul 1974 Turnul Sears din Chicago. Acesta are o inaltime de 445 de metri si când a fost finalizat a eclipsat cladirea John Hancock Center, construita in anul 1969 tot in Chicago si care are doar 343 de metri. In mod ciudat sau nu, ambele structuri au fost concepute de imaginatia aceleiasi persoane, inginerul Fazlur Rahman Khan, care a colaborat cu arhitecti diferiti pentru fiecare proiect. Khan, originar din Bangladesh, a studiat in Statele Unite si a devenit cetatean al acestei tari. Geniul lui Khan s-a bazat pe increderea acestuia in faptul ca formele tubulare folosite la ridicarea cladirilor nu numai ca intaresc structura acestora, dar pot fi folosite si pentru a crea spatii mai largi sau mai mici, dupa nevoie sau dupa cum cere estetica structurii. Acesta este cazul proiectului folosit de Khan la construirea Turnului Sears. Din exterior se vede clar ca exista noua tuburi separate, care de fapt sunt noua zgârie-nori legati pentru a crea o singura cladire. Doi dintre acestia au 49 de etaje, sase turnuri au 65 de etaje, iar unul are 91 de niveluri. Fazlur Khan credea ca arhitectii pot da viata si frumusete proiectelor inginerilor numai daca inteleg complet cerintele acestora. Creând cladiri tubulare, Khan a conferit constructiilor in ansamblu soliditate laterala distribuind forta vântului catre toate tuburile, o chestiune extrem de importanta având in vedere ca acestea se afla in Chicago, care se mai numeste „Orasul Vânturilor“.