17.3 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinAccesorii pentru tinute festive

Accesorii pentru tinute festive

Cercei, lantisoare sau posete, toate aceste accesorii trebuie asortate cu grija pentru a va completa o tinuta de gala. Dumneavoastra stiti cum sa va alegeti accesoriile pentru a va pune in valoare atuurile?


O esarfa eleganta, o bratara aleasa cu grija sau o poseta in ton cu ultimele tendinte, toate aceste „detalii“ sunt definitorii in alcatuirea unei tinute. Iar daca toaleta in cauza este festiva, atunci este musai ca accesoriile sa fie alese cu grija. Dupa ce ati gasit tinuta pe care o veti imbraca la petrecerea de Revelion va trebui sa alegeti si accesoriile cu care o veti asorta. Chiar daca este un eveniment, nu este cazul sa folositi toate bijuteriile care va plac, ci doar pe cele care s-ar potrivi cu toaleta pe care o veti imbraca in seara dintre ani. Stilistii au o veste buna pentru acelea dintre dumneavoastra care adora bijuteriile de aur: acestea au revenit la moda. Un set discret de cercei, inel si colier din aur va vor conferi un plus de eleganta. Si gablonturile au ramas in preferintele creatorilor de moda. In caz ca ati decis sa purtati o rochie neagra, puteti sa „inveseliti“ tinuta alegând un set de bijuterii cu modele florale, viu colorate.


Alegeti posete mici


Alt criteriu de care trebuie sa tineti cont când alegeti o bijuterie este silueta dumneavoastra. Este binecunoscut faptul ca vedetele care vor sa creeze impresia ca au bratele mai subtiri poarta ceasuri cu bratari masive. De asemenea, cerceii trebuie alesi in functie de forma fetei dumneavoastra. Daca aveti chipul oval este indicat sa evitati cerceii tip candelabru. Pentru dumneavoastra mult mai potriviti ar fi niste cercei discreti. In caz ca ati decis sa purtati o rochie cu un decolteu adânc este musai sa aveti un colier deosebit. O esarfa eleganta (eventual din matase) poate suplini lipsa unui colier pretios. De altfel, esarfele sau salurile pot da un plus de eleganta tinutei dumneavoastra.


Nici in tinuta domnilor accesoriile nu sunt de neglijat. Si chiar daca barbatii nu trebuie sa se chinuiasca pentru a-si asorta tinuta cu vreo geanta sau vreun set de bijuterii, sunt câteva accesorii la care nici ei nu renunta. Este vorba in primul rând de ceasul de mâna, care este purtat indiferent de stilul vestimentar ales. In cazul domnilor care prefera stilul elegant, cravata este unul dintre accesoriile cel mai des intâlnite. In acest caz, aceasta trebuie aleasa in functie de culoarea costumului sau a camasii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS