15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinHigh Life, o pizzerie pentru toate buzunarele

High Life, o pizzerie pentru toate buzunarele

Sfârsitul acestui an a fost destul de prolific pentru localuri, in ultima luna, fiind deschise, din câte stiu eu, peste trei. Unul dintre acestea este si High Life, o pizzerie inaugurata de aproximativ doua saptamâni.


High Life face parte din categoria de localuri care mi-au atras atentia in una din serile trecute, prin modul in care este luminat. M-am hotarât sa-i trec pragul si sa vad ce poate oferi un local cu un asemenea nume sonor. Ei bine, din punct de vedere gastronomic, High Life are un meniu ce cuprinde zece sortimente de pizza, cu preturi intre opt lei (cea mai ieftina pizza mica) si 13 lei (cea mai scumpa pizza mare). Dintre sortimente mi-au atras atentia Pizza High Life (cu sunca, bacon, salam, cascaval, ou, ciuperci, masline) – despre care am auzit ca ar fi foarte buna, Pizza cu pui (pui, cascaval si susan) si Pizza Quatro Stagioni (sunca, salam, ton, ciuperci, rosii, masline, cascaval). Am optat pentru aceasta din urma, pe care am primit-o la scurt timp dupa ce am comandat-o (aproximativ 15 minute). Mi-a placut – blatul moale si pufos e impartit in patru fâsii acoperite separat cu sunca, salam, ton si ciuperci peste care bucatarul pusese un strat consistent de cascaval. Pentru a marca perioada Sarbatorilor, servetelele aduse la masa impreuna cu pizza erau imprimate cu Mos Craciun, braduti si oameni de zapada. Am remarcat faptul ca sosul pentru pizza era inclus in pret.


Angajati amabili, imbracati in uniforma


Ospatarita care ne-a servit, imbracata in uniforma (pantalon negru, bluza alba, sortulet negru), a fost amabila inca de la inceput, iar pe parcursul serii si-a pastrat aceasta atitudine. Ca atmosfera, trebuie sa recunosc ca muzica era extrem de linistitoare, dar in seara in care am fost eu era data putin prea tare, de vina fiind probabil aglomeratia. Colegii care fusesera la High Life mi-au spus ca atunci când au vizitat ei localul muzica, la fel de buna, era data in surdina.


Un local cu plante de interior naturale


In ceea ce priveste designul, pizzeria, impartita pe doua niveluri, se mândreste cu un mobilier modern, in culoarea mahonului, cu insertii de inox. Foarte interesant era modul in care era luminat localul, aplicele si lustrele creând o atmosfera calda, placuta. Ceea ce mi-a atras atentia in mod deosebit este faptul ca ici-colo sunt plante de interior naturale. La acestea se adauga un televizor cu ecran mare la parter. Pentru ca suntem in plin sezon de iarna, iar Mos Craciun bate la usa, atmosfera de sarbatoare din local este completata de o coronita din brad impodobita cu multe globulete.


In ceea ce priveste toaleta, am gasit-o curata si foarte moderna – pe lânga uscatorul de mâini, atât savoniera, cât si robinetul erau pe senzori.


Restaurant High Life


Brazda lui Novac, strada Doljului, PT 14


Calitatea preparatelor                              Foarte buna


Comportamentul personalului                     Foarte amabil


Atmosfera                                              Placuta


Preturi                                                   Pentru orice buzunar


Toaleta                                                  Foarte curata

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS