21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Scurte stiri

Cea mai frumoasa casa de Craciun


Un barbat din Tara Galilor, care in ultimele doua decenii a incântat privirile locuitorilor din oraselul sau cu felul in care si-a decorat casa pentru sarbatoarea Craciunului, isi incheie fulminant „cariera“ de artist neobisnuit. Dupa cum informeaza site-ul thesun.co.uk, anul acesta, Peter Thomas si-a transformat casa intr-un adevarat castel al luminii, pentru ultima data, el intentionând sa se retraga din aceasta activitate dupa ce va implini venerabila vârsta de 70 de ani. Timp de 25 de ani, Peter Thomas a cheltuit 25.000 de lire sterline pentru a-si intregi colectia de decoratii de Craciun, iar anul acesta s-a intrecut pe sine, folosind 40.000 de beculete pentru a-si orna casa din Kilgetty, Tara Galilor. „Când vad fetele incântate ale copiilor imi dau seama ca efortul a meritat“, a spus Peter Thomas.


S-a descoperit gena fumatului


Cercetatorii au descoperit ca exista o gena responsabila pentru declansarea necesitatii de a fuma, informeaza site-ul thesun.co.uk. ADN-ul celor mai multi dintre noi contine codul genetic CYP2A6, insa acesta este activ doar la unele persoane. O echipa de cercetatori din Osaka, Japonia, sustine ca aceia la care aceasta gena este activa sunt cu 70% mai predispusi sa devina fumatori inraiti. Noua descoperire este foarte importanta atât pentru stiinta, cât si pentru societate, pentru ca ar putea duce la crearea unor medicamente cu ajutorul carora fumatorii sa poata renunta la tigari. Medicii, condusi de profesorul Junichi Azuma, au monitorizat 300 de fumatori si fosti fumatori, de la care au prelevat mostre de sânge pentru a le testa pentru gena CYP2A6, si s-a descoperit ca aceia la care acest cod era activ fumau chiar si 20 de tigari pe zi. Profesorul Azuma a declarat ca aceasta gena stimuleaza enzimele care fac ca organismul sa sintetizeze mai repede nicotina si de aceea persoanele la care CYP2A6 este activa simt nevoia sa fumeze mai mult pentru a simti efectul tigarilor.


Craioveanul Claudiu Mirea a ajuns in echipa finalistilor „Megastar“


S-a incheiat ultima editie „Megastar“ din acest an si au fost alesi inca doi finalisti! Ceilalti sapte „salvati“ s-au intâlnit cu juriul si cu câstigatorii editiilor anterioare pentru acest ultim episod special. Publicul a votat, desemnându-i astfel pe cei doi invingatori: Kamelia din Timisoara si craioveanul Claudiu Mirea. Echipa câstigatorilor „Megastar“ este acum completa. Mara Vlad (Sântana – Arad), Andreea Ioncea (Craiova), Andreea Crepcia (Brad – Hunedoara), Cristina Bondoc (Tulcea), Cosmin Sitoiu (Videle, Teleorman), Catalin Josan (Chisinau), Anita Kovacs (Oradea), Ana Odagiu (Bucuresti), Brigitta Szebenyi (Arad), Alexa Niculae (Bucuresti), Kamelia Hora (Timisoara) si Claudiu Mirea (Craiova) merg in finale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS