13.4 C
Craiova
luni, 12 mai, 2025
Știri de ultima orăMagazinOrganizati-va timpul!

Organizati-va timpul!

Conform proverbului „este mai bine sa previi, decât sa tratezi“, o femeie ar trebui sa se ingrijeasca inainte de a se confrunta cu anumite probleme inestetice. Puteti lupta impotriva kilogramelor in plus si a ridurilor, ducând un mod de viata sanatos.


In afara de un buget redus, lipsa timpului este cea mai uzitata scuza pe care femeile o folosesc atunci când sunt intrebate de ce se neglijeaza. „Sunt prea obosita sa ma mai demachiez asta-seara“ sau „merg mâine la sala“ sunt doar câteva din scuzele pe care ni le gasim singure. Mizând adeseori pe faptul ca pâna la o anumita vârsta nu trebuie sa faca prea multe eforturi pentru a arata bine, multe femei incep sa se ingrijeasca abia dupa ce se confrunta cu micile probleme inestetice. Din pacate, indiferent de produsele pe care le veti folosi, ridurile vor fi decât camuflate, dar nu vor disparea. Pentru a va pastra pentru o perioada cât mai lunga de timp frumusetea este indicat sa va ingrijiti zilnic. De cum ati inceput sa va machiati, tenul dumneavoastra trebuie sa se bucure de o atentie sporita. In fiecare dimineata si seara, nu aveti nevoie decât de zece minute pentru a va demachia, tonifia si hidrata cu o crema adecvata tipului dumneavoastra de ten. Daca nu stiti sa va machiati singure, este mai bine sa apelati la sfatul unei cosmeticiene. Fiti foarte atente ce produse foloseste si, mai ales, cum vi le aplica pe fata, si apoi incercati sa o imitati acasa.


Apelati la sfatul specialistului


Daca va confruntati cu anumite probleme: acnee, cearcane, pilozitate faciala este indicat sa apelati mai intâi la sfatul unui specialist mai degraba decât la al unei prietene care a intâmpinat aceleasi „dificultati“. Un tratament folosit necorespunzator poate sa inrautateasca o anumita problema. Si chiar daca aveti un program foarte incarcat, ideal ar fi sa mergeti lunar la un cabinet de cosmetica pentru un tratament facial. In caz ca nu dispuneti de un buget generos, incercati sa mergeti mai rar la un cabinet de infrumusetare, dar ingrijiti-va temeinic acasa. Mastile naturiste din fructe sau legume au efecte miraculoase daca sunt folosite cu regularitate. Saptamânal, puteti urma un tratament la domiciliu: mai intâi demachiati-va temeinic, apoi faceti o baie de aburi, dupa care folositi un gomaj pentru a indeparta celule moarte si apoi aplicati o masca hranitoare sau nutritiva. Produsele pe care le folositi se vor alege in functie de tipul tenului dumneavoastra.


In caz ca va confruntati cu kilogramele in plus, incercati sa mergeti la sala si sa urmati o dieta sanatoasa. Pentru a nu va confrunta apoi cu grave probleme de sanatate este indicat sa apelati la sfatul unui medic nutritionist care va va recomanda o dieta personalizata. Si daca timpul sau bugetul nu va permit sa mergeti la sala, puteti sa incercati sa faceti miscare la domiciliu.


Somnul de infrumusetare este, de asemenea, foarte important, asa ca incercati sa va dozati sarcinile pe care le aveti de indeplinit in asa fel incât sa dormiti cel putin sase ore pe noapte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS