21.7 C
Craiova
luni, 10 iunie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCiocolata - un „rau“ necesar

Ciocolata – un „rau“ necesar

„De ce atunci când manânc ciocolata ma simt mult mai bine?“, „Oare ciocolata ingrasa?“, „Chiar este ciocolata un afrodiziac?“. Sigur ca v-ati pus cel putin una dintre aceste intrebari in ceea ce priveste ciocolata. Acest controversat aliment pare a fi un rau necesar de care nimeni nu se poate lipsi, nici macar barbatii! Sunt câteva mituri legate de ciocolata care au rezistat de-a lungul timpului, dar care s-au dovedit a fi gresite. Site-ul www.idieta.ro va spune totul despre acestea.


Desi in cultura azteca sau mayasa, ciocolata era printre felurile preferate de mâncare, astazi, desi este unanim recunoscuta ca fiind delicioasa, ea nu este privita chiar cu cei mai buni ochi pentru ca s-a spus despre ea ca ar fi una dintre cauzele migrenelor sau obezitatii. Studii recente au aratat ca in doze normale ciocolata este foarte buna si poate ajuta la prevenirea bolilor de inima sau chiar a cancerului. In plus, este cunoscut faptul ca stimuleaza producerea de endorfine, acel hormon care genereaza sentimentul de bine, de fericire. De asemenea, alt fel in care ciocolata poate sa va faca sa va simtiti bine este prin inhibarea scaderii nivelului de anandamide, o substanta chimica produsa de creier care se gaseste in mod normal in cantitati mici si contribuie la sentimentul de euforie.


Fabricata din semintele arborelui de cacao de la tropice, continutul unei ciocolate variaza de la reteta la reteta, dar in general vorbind, o tableta contine: proteine (folositoare pentru mentinerea si repararea celulelor), grasimi (in special saturate in proportie de 50%), vitamina E (care ajuta la integritatea celulelor), calciu, fosfor si magneziu (minerale esentiale pentru rezistenta oaselor si a dintilor). Ciocolata mai contine fier, care ajuta la formarea hemoglobinei, dar si cofeina, un stimulent al sistemului nervos. Cine mai poate spune acum ca acest delicios produs este unul rau?


Si totusi, cu migrenele cum ramâne? Migrenele sunt dureri de cap cauzate de spasme ale arterelor care duc la creier. Mecanismul de declansare a acestora nu se stie inca foarte bine, dar de multe ori a fost invinovatita ciocolata. Dupa efectuarea câtorva studii in acest sens, s-a demonstrat ca ciocolata singura nu poate declansa o migrena, decât in cazurile când e asociata cu alti factori, cum ar fi stresul sau hormonii. Cât despre cazurile de acnee sau cosuri, nu s-a putut evidentia nici o legatura directa intre componentii care formeaza ciocolata si modul in care se formeaza sau agraveaza acneea ori alte probleme asemanatoare ale tenului.


Legatura dintre obezitate si ciocolata este destul de simpla: o ciocolata contine multa energie, iar daca mâncati in mod regulat produse foarte bogate in calorii este evident ca o sa va ingrasati! In schimb, o persoana care adopta un mod de viata sanatos poate mânca linistita cantitati normale de ciocolata fara teama de a deveni obeza. Stiti ce contine mai multi antioxidanti decât ceaiul? Ei bine, da, este vorba de ciocolata! In special ciocolata neagra contine catechina, un antioxidant foarte puternic care poate ajuta impotriva colesterolului. Si daca vreti sa mariti considerabil doza de antioxidanti, dar in acelasi timp sa luati cât mai putine grasimi, atunci este recomandat sa beti o ciocolata calda. Daca inca nu credeti ca minunata ciocolata este buna, atunci de ce credeti ca atât de mediatizatele batoane pentru slabit contin acest ingredient? In plus, nimeni nu poate contrazice faptul ca ciocolata este buna pentru suflet.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS