Crucea Rosie
In urma cu aproape 150 de ani, un tânar elvetian, pe nume Henry Dunant, a fost marcat de imaginea unui câmp de lupta din Solferino, Italia, unde aproape 40.000 de militari ucisi sau raniti zaceau parasiti, pentru ca nu era nimeni sa le spele ranile. In aceste conditii, Dunant a format un grup de voluntari localnici care si-au oferit timpul, priceperea si curajul, bandajându-le ranile si hranindu-i pe cei suferinzi sau ingropându-i pe cei morti.
La revenirea in tara, Dunant a ridicat problema, in mod public, pentru formarea unei organizatii de voluntari care sa mearga in locatii precum Solferino si sa se ocupe de ingrijirea celor aflati la nevoie, indiferent de religie sau nationalitate. Astfel, impreuna cu alte patru persoane, elvetianul a creat primul Comitet International pentru Intrajutorarea Ranitilor, in 1863.
Nu numai ca eforturile lui Dunant aveau sa constituie actiunile precursoare infiintarii Miscarii Internationale a Crucii Rosii, dar aveau sa fie cruciale in adoptarea Conventiei de la Geneva.
Voluntarii si-au luat ca simbol o cruce rosie pe un fundal alb – culorile steagului elvetian. In 1864, 12 tari au semnat Conventia de la Geneva, care garanta un tratament uman si corect tuturor victimelor de razboi.
Miscarea a luat amploare, fiecare tara infiintând propria filiala a ceea ce devenise deja Societatea Crucii Rosii. In prezent, exista 181 de astfel de filiale. Printre acestea se afla si câteva cu variatii de nume – in tarile necrestine, simbolul crucii a fost schimbat cu semiluna, luând nastere Societatea Semiluna Rosie.
