23.1 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinClopotelul suna de intrare... in magazine

Clopotelul suna de intrare… in magazine

Vara se apropie cu pasi repezi. Daca veti descoperi ca tinutele dumneavoastra sunt putin demodate, atunci este cazul sa dedicati câteva ore cumparaturilor. Marile centre comerciale ale orasului se intrec in oferte de haine cu preturi accesibile.


Cel mai des intâlnite articole de imbracaminte in aceasta perioada sunt: pantalonii, camasile, tricourile, maiourile, rochiile si, bineinteles, fustele. Pantalonii pot avea talie joasa si pot fi mulati pe solduri, colorati, delicat accesorizati, sau lungi, din in, cu buzunare aplicate. Pentru tinuta casual, aveti varianta pantalonilor din raiat cu taieturi decorative, dar si a pantalonilor pâna deasupra genunchiului, din tercot, cu buzunare aplicate si manseta. Pretul acestora variaza intre 20 si 70 RON.


In ceea ce priveste camasile, oferta este foarte diversificata, oferind cumparatoarelor sansa de a alege tipul de camasa adecvat tinutei dorite. Astfel, putem intâlni in magazine camasa cu mâneca trei sferturi, din tesatura creponata si nasturi in fata, pentru tinuta office, sau camasa cu guler tunica si mâneca scurta, din dantela, pentru o tinuta eleganta. Camasa lunga, tot cu volane, din dantela si cu mâneca trei sferturi, impreuna cu camasa cu manseta intoarsa din tesatura presifonata si brodata, se alatura tinutei elegante. Aceste produse le puteti achizitiona la preturi cuprinse intre 10 si 60 RON.


Pentru iubitoarele tinutelor sport, vestile sunt imbucuratoare deoarece oferta de tricouri este, de asemenea, foarte generoasa. In vitrinele magazinelor se afla expuse: tricouri cu gluga si buzunare aplicate, dar si tricouri cu imprimeuri, de la cele florale pâna la cele haioase, cauciucate sau reflectorizante, iar preturile pornesc de la 15 RON, putând atinge chiar 80 RON. Nu pot fi trecute cu vederea nici bluzele decoltate, viu colorate, din materiale vaporoase, ideale pentru sezonul estival, al caror pret variaza intre 25 si 60 RON.


Rochia si fusta, mereu in topul preferintelor


Cele mai importante piese vestimentare ale sezonului ramân rochiile si fustele. Puteti opta pentru o rochie de lungime medie, dreapta, cu bretele, din bumbac sau va puteti orienta catre o rochie din pânza cu volane si bretele fine, incretita pe decolteu adânc si inchisa cu fermoar lateral.


Pentru o tinuta casual va sta la dispozitie genul de rochie scurta, din bumbac elastic, cu aplicatii din dantela si inchisa la spate cu fermoar, pretul acestora plecând de la 50 RON si ajungând chiar la 150 RON.


Varietatea cea mai mare o intâlnim la fuste, având posibilitatea de a achizitiona fuste plisate, lungi, gipsy, scurte, fuste cu margele aplicate, din materiale precum satin, organza, dantela sau denim, iar preturile lor oscileaza intre 20 si 100 RON.


Asadar, se gasesc produse pentru toate gusturile, dar pentru a nu risca sa nu mai gasiti marimea potrivita sau culoarea dorita pentru articolul de imbracaminte ales, trebuie sa va grabiti sa mergeti la cumparaturi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS