5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinAlegerea culorilor pentru locuinta

Alegerea culorilor pentru locuinta

O camera nu este doar un loc in care sa nu va bata vântul si un loc de depozitare pentru lucrurile de care veti avea, la un moment dat, nevoie. O camera poate fi o imagine a personalitatii dumneavoastra. Pentru a obtine acest lucru trebuie insa sa luati câteva decizii, sa alegeti o tema pe care sa o urmariti in detaliu. Unitatea face ca efectul sa fie mult mai vizibil, creeaza atmosfera. Primul lucru pe care trebuie sa il faceti daca vreti ca spatiul in care traiti sa respire o anumita atmosfera este sa alegeti culorile. Acestea sunt esentiale pentru modul in care va veti simti in camera respectiva si, de ce nu, pentru ce veti experimenta, ce veti trai in ea.


Cum alegeti culorile potrivite?


Pasul 1. Alegeti culoarea dominanta in functie de un obiect care va place foarte mult, care va bucura atunci când il priviti: poate fi un covor, un tablou, o cuvertura de pat.


Pasul 2. Dintre culorile obiectului respectiv alegeti trei: o culoare deschisa, una medie si una inchisa. Acestea vor sta la baza culorilor pe care le veti folosi in incapere.


Pasul 3. Utilizati culoarea deschisa ca fundal. Colorati peretii cu cea mai deschisa culoare. Daca este insa prea aprinsa adaugati-i alb sau gri. Ţineti cont de faptul ca este placut pentru ochi daca podeaua are o nuanta mai inchisa decât peretii. Ajuta la orientare.


Pasul 4. Folositi culoarea medie pentru obiectele mai mari din camera. Puteti folosi aceasta culoare la ferestre, la piesele mai mari de mobilier.


Pasul 5. Adaugati culoarea mai inchisa pentru a accentua. Puteti folosi aceasta culoare pentru accesorii si pentru piesele mai mici de mobilier. Incercati sa distribuiti aceasta culoare in mod egal in intreaga camera.


Prin utilizarea acestor trei culori puteti pune un accent mai mare pe fundal sau pe mobila. De obicei, ochii sunt mai atrasi de culorile mai stralucitoare sau mai inchise.


Atmosfera din combinatia culorilor


Monocromatic. Pentru a obtine o camera linistita, care da o senzatie de calm, selectati o culoare neutra si utilizati diferite nuante ale ei pentru elementele din camera. Aceasta abordare este foarte populara si va permite sa schimbati cu usurinta aspectul camerei prin schimbarea accesoriilor. Pentru a nu deveni plictisitoare, camera poate fi imbunatatita prin utilizarea texturilor diferite pentru pereti, podea si mobila.


Culori asemanatoare. Puteti obtine senzatia de relaxare daca folositi culori asemanatoare, cum ar fi verde cu albastru sau roz cu portocaliu.


Contraste puternice. Un mediu stimulant, plin de viata, poate fi creat atunci când culorile folosite contrasteaza. Efectul obtinut va fi cu siguranta acela de a atrage atentia.


O data ce v-ati decis asupra culorilor, luati acasa esantioane cu ele. Uitati-va la ele in anumite momente ale zilei, atât la lumina naturala, cât si sub cea artificiala. In timp ce va decideti cum sa le distribuiti in camera tineti cont de faptul ca nuantele mai inchise tind sa se decoloreze in timp. Nu uitati sa luati in considerare modul cum se vor armoniza cu mobilierul pe care vreti sa il pastrati.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS