Acasă Magazin Paradisuri turistice anonime

Paradisuri turistice anonime

-

Sa existe oare vreun paradis terestru inca nedescoperit in aceasta epoca a turismului in masa? Aparent, raspunsul este nu, fiind evident faptul ca asa-numita „vacanta inteligenta“, departe de „lumea dezlantuita“, devine in fiecare an mai dificila. Pâna si in indepartatele fiorduri norvegiene, in insulele atlantice uitate de lume si chiar la cele mai mari altitudini, turistii, „inarmati“ cu camera video si telefon celular ultimul racnet, si-au facut deja simtita prezenta.


Exista cineva care sustine ca, inarmati cu multa rabdare, este posibil sa descoperim locuri, care, chiar daca nu sunt tocmai nedescoperite, nu au fost inca invadate de multime si unde, in consecinta, nu au ajuns nici preturile astronomice practicate de obicei in statiunile populate. Acel „cineva“ este prestigiosul cotidian american Financial Times, care dedica un supliment de 20 de pagini unor statiuni, unde frumusetea peisajelor, arhitectura superba si ingenuitatea atmosferei nu au fost distruse de urmele turistilor. Fiind vorba de un ziar financiar, suplimentul de calatorie ofera oamenilor de afaceri, si nu numai, idei de investitii. In localitatile prezentate, nu numai ca va puteti petrece un concediu perfect, dar aici va puteti achizitiona si o casa de vacanta, a carei valoare cu siguranta va creste.


Boka Kotorska – paradis in stil venetian


Suplimentul se deschide cu o destinatie situata aproape de noi. Este vorba de fiordul Boka Kotorska, din Muntenegru, unde se afla localitatea cu acelasi nume, cu un centru istoric pitoresc, cu casute de piatra, ce amintesc de mai celebrul Dubrovnik, insa sunt mult mai convenabile ca pret. „Am o casuta in stil venetian, cu vedere la singurul fiord din Europa Meridionala, in fata marii albastre, in care se oglindesc muntii verzi“, a declarat cu entuziasm un designer irlandez, dupa ce si-a cumparat un apartament in Kotorska cu doar 70.000 de euro. Pentru o suma dubla, puteti cumpara o vila, iar pentru 20.000 de euro, cei interesati pot deveni proprietarii unei case in ruine pe care o pot restaura. Intr-un cuvânt, o afacere de zile mari. Exista un singur aspect negativ, care ne ajuta sa intelegem de ce acest loc nu este inca aglomerat si costisitor. Muntenegru este ultimul stat din fosta Iugoslavie care inca face parte din Serbia, iar asta presupune riscul unei instabilitati politice. Autoritatile vor organiza insa in viitorul apropiat un referendum pentru a decide autonomia statului si, in cazul in care raspunsul va fi favorabil, Muntenegru are sanse de aderare la Uniunea Europeana. Locul doi in topul paradisurilor anonime este ocupat de oraselul italian Rovigno, „un mic Saint Tropez la Marea Adriatica“. Oraselul se afla in Istria, la o ora distanta de Venetia, care beneficiaza de aceeasi panorama de vis: coline verzi, câmpii linistite, apa albastra, strazi pietruite, cafenele pe malul apei, un mic paradis, unde un apartament cu doua dormitoare costa doar 70.000 de euro.


Elhovo – „bucatica de Rai“ a bulgarilor


Medalia de bronz este acordata oraselului Elhovo, situat in salbaticele paduri ale Bulgariei, la doi pasi de Marea Neagra, unde turistii pot merge la vânatoare de mistreti, iar o casa costa doar 35.000 de euro. Lista continua cu Ras al Khaimah, in Emiratele Arabe Unite, un adevarat Dubai al viitorului, la fel de frumos, ospitalier si deschis turistilor. Bocas del Toro, situata in Panama, pare a intruchipa perfect sloganul „Descoperiti-o voi inainte ca multimea nebuna sa o invadeze“.


Un paradis indepartat, dar linistit este China Beach, din Vietnam, unde in timpul razboiului, puscasii americani obisnuiau sa vina sa se relaxeze. Astazi, copiii lor pot petrece aici o vacanta de vis. Malaiezia ofera turistilor, dar si investitorilor, o ade-varata perla naturala, Langkawi, unde vizitatorii se pot desfata in voie in superbul peisaj al acestor tinuturi. Noua statiune Cap Cana, din Republica Dominicana, este un adevarat „colt de rai“ pentru amatorii de lux, preturile fiind insa cu mult sub cele cu care acestia sunt obisnuiti. Nu departe de Cap Cana se afla Loreto Bay, situata in Baja California din Mexic, care nu este cu nimic inferioara exclusivistelor sale „colege“, Cancun sau Acapulco. Nu trebuie uitat nici cartierul evreiesc din Budapesta, un adevarat „Greenwich Village“ est-european, unde iubitorii artei mestesugaresti si ai muzicii de calitate se simt ca la ei acasa. Pentru cei care au curajul sa parieze pe viitor, oferta turistica continua cu destinatii „extreme“, cum ar fi Johannesburg sau Zimbabwe.


Financial Times avertizeaza ca toate localitatile prezentate ar putea fi azi locuri putin frecventate, insa nu va trece mult timp pâna când „lumea nebuna“ si preturile astronomice vor pune si aici stapânire. Asa ca, daca doriti sa va bucurati in voie de frumusetile acestor locuri, ar trebui sa nu mai stati prea mult pe gânduri si sa profitati de oferta.

ȘTIRI VIDEO GdS

Depistaţi băuţi la volan

Oamenii legii au depistat în trafic doi bărbaţi care consumaseră băuturi alcoolice. În urma testării cu etilotestul li s-au întocmit dosare penale.