Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs pe strada Știrbei Vodă din Râmnicu Vâlcea. Un minor a suferit leziuni ușoare, iar o altă persoană, rămasă încarcerată într-unul dintre vehicule, a fost extrasă de pompieri și predată echipajului medical.
Potrivit primelor verificări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea, accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare în mers.
În urma impactului, un minor aflat ca pasager într-unul dintre autoturisme a suferit leziuni ușoare.
Victima încarcerată, extrasă de pompieri
Pompierii militari au intervenit pentru salvarea unei persoane rămase încarcerate într-un autoturism. Aceasta a fost extrasă în siguranță, fiind conștientă și cooperantă, apoi predată echipajului medical pentru evaluare și acordarea îngrijirilor de specialitate. Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Citeşte şi: Acțiune a polițiștilor în Olt: 37 de sancțiuni și trei certificate de înmatriculare retrase

