20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRestricții pe Valea Oltului, în Câineni până în octombrie

Restricții pe Valea Oltului, în Câineni până în octombrie

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a anunțat că se instituite restricții de circulație pe DN7 – în localitatea Câineni, la km 238+000.

În perioada 17.07.2020 – 30.09.2020, în vederea execuției lucrărilor aferente obiectivului „Prăbușire zid de sprijin și afectare corp drum” efectuate pe DN7 (km 238+000 – km 238+200), pe raza localității Câineni, județul Vâlcea, se interzice circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă admisă mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe DN 7, segmentul Râmnicu Vâlcea – Veștem, în zilele de Vineri, Sâmbătă și Duminică, după următorul program:

  • Vineri, orele 14.00 – 22.00
  • Sâmbătă, orele 6.00 – 22.00
  • Duminică, orele 6.00 – 22.00.

Cine poate circula

Sunt exceptate de la prezenta interdicție:

  • vehiculele destinate exclusive transportului de persoane;
  • deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către unitățile Ministerului Apărării Naționale;
  • deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către unitățile Ministerului Afacerilor Interne;
  • deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către serviciile de ambulanță;
  • deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către serviciile publice comunitare pentru situații de urgență;
  • vehiculele care efectuează transporturi în interes NATO sau al parteneriatului pentru pace;
  • deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către instituții ale statului cu atribuții în securitatea și siguranța națională;
  • deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către Administrația Națională a Penitenciarelor;
  • deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către C.N.A.I.R. S.A. și subunitățile sale;
  • deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier și utilizate pentru activitatea de inspecție și control;
  • specializate, inclusive vehiculele care efectuează transportul acestora, care participă la intervenții în caz de forță majoră, în caz de fenomene naturale care afectează căile de comunicații și telecomunicații, zone locuite și obiective de interes national;
  • deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către riverani;
  • care efectuează transporturi funerare, periculoase sau mărfuri perisabile;
  • care efectuează transportul de echipamente, medicamente și alte asemenea de prim-ajutor și ajutoare umanitare în cazul unor calamități sau dezastre naturale;
  • destinate prin construcție tractării vehiculelor avariate, inclusiv vehiculele tractate de acestea
  • care efectuează transporturi postale;
  • specializate, destinate, prin construcție, salubrizării;
  • cele care au puncte de încărcare/descărcare pe sectorul de drum restricționat;
  • cele care transportă materiale destinate lucrărilor de refacere a drumului la km.238+000 – km.238+200.

Variante ocolitoare

Precizăm că utilizarea traseului cu restricții de către vehiculele cu masa maximă admisă de până la 3,5 tone este opțională.

ü  Pentru vehiculele cu masa totală maximă admisă de până la 3,5 tone, se poate utiliza varianta ocolitoare:

DN 7 Rm.Vâlcea – Brezoi – DN 7AVoineasa – DN 67C TransAlpina – Sebeș

Tg.Jiu – DN 67 Novaci – DN 67C TransAlpina – Sebeș

ü  Pe perioada executării lucrărilor, vehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, dar mai mică sau cel mult egală cu 30,0 tone, pot utiliza variante ocolitoare:

Rm.Vâlcea – DN 67  Tg-Jiu – DN 66 Bumbești Jiu – Petroșani – Deva

Filiași – DN 66  Tg-Jiu – Bumbești Jiu – Petroșani – Deva

ü  Pe perioada executării lucrărilor, vehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, dar mai mică sau cel mult egală cu 40,0 tone, pot utiliza variante ocolitoare:

            Pitești – București – A3 Ploiești – DN 1A – Brașov DN1 – Veștem – Sibiu 

            Craiova – DN 6 Dr.Tr.-Severin – Caransebeș – DN 68 Hațeg – Deva

Variantele ocolitoare sunt valabile și pentru sensul de retur.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS