6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaPrins fără permis şi cu sute de litri de gazolină deţinută ilegal

Prins fără permis şi cu sute de litri de gazolină deţinută ilegal

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Berbești au depistat pe raza comunei vâlcene Alunu, un transport ilegal de produs petrolier.

Luni, 24 iunie, polițiștii, în baza informațiilor deținute, au oprit pentru control, pe raza comunei Alunu, două autoturisme.

Unul dintre autoturisme era condus de un bărbat de 34 de ani, din județul Gorj, iar în urma controlului autoturismului a fost descoperită cantitatea de 270 litri de produs petrolier, ce pare a fi gazolină. Pentru aceasta, bărbatul nu deținea aviz de însoțire a mărfii.

Căra gazolină cu o maşină, dar nu avea permis

Celălalt autoturism era condus de un bărbat de 43 de ani, tot din județul Gorj, iar în urma controlului autoturismului a fost descoperită cantitatea de 360 litri de produs petrolier, ce pare a fi gazolină. Nici acesta nu avea aviz de însoțire a mărfii. De asemnea, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că, bărbatul de 43 de ani nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal.

Întreaga cantitate de produs petrolier a fost confiscată, iar cei doi bărbați au fost sancționați contravențional cu 2000 lei. În continuare se fac verificări pentru stabilirea provenienței gazolinei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS