19 autospeciale de poliție au fost repartizate, prin intermediul Serviciului Logistic, subunităților din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vâlcea.

19 autospeciale marca Dacia, 15 modele Logan și 4 modele Duster, au fost distribuite, astăzi, în județ, la Posturile de poliție Racovița, Boișoara, Budești, Milcoiu, Bărbătești, Vaideeni, Sutești, Glăvile, Pesceana, Lungești, Alunu, Fârtățești și Prundeni, dar și la formațiunile rutiere din cadrul Poliției orașului Călimănești, Bălcești, Biroul rutier Râmnicu Vâlcea, Serviciul Ordine Publică, Poliția municipiului Râmnicu Vâlcea și Biroul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase.
Autospecialele vor fi folosite de polițiști la executarea misiunilor specifice fiecărei linii de muncă, patrulare și monitorizarea traficului rutier. Astfel, activitățile la subunitățile precizate vor fi îmbunătățite în folosul cetățenilor.

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.