12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: Adăpost ilegal desfiinţat cu sprijinul cetăţenilor

Vâlcea: Adăpost ilegal desfiinţat cu sprijinul cetăţenilor

În urma unor activităţi comune demarate, pe 26 septembrie, de Poliţia Municipiului Râmnicu Vâlcea, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea şi Direcţia Poliţiei Locale din cadrul Primăriei municipiului, au fost identificate trei persoane care îşi amenajaseră un adăpost temporar sub podul rutier de lângă Catedrala Ostroveni.
Cei în cauză au fost conduşi la sediul Direcţiei Poliţiei Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea pentru a li se stabili datele de identitate, doi dintre aceştia, întrucât nu aveau domiciliul pe raza municipiului, fiind conduşi către localităţile de domiciliu. Cea de-a treia persoană, deşi a declarat că se va deplasa către domiciliul personal din judeţul Caraş-Severin, a fost găsită de un echipaj al Direcţiei Poliţiei Locale, pe 30 septembrie, tot pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea. Cu sprijinul angajaţilor Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei municipiului, s-a luat legătura cu rudele persoanei, iar astăzi, acesta a fost preluată de către fratele său din municipiul Craiova, în contextul în care rupsese orice legătură cu membrii familiei de mai mulţi ani. Direcţia Poliţiei Locale adresează mulţumiri atât instituţiilor implicate, cât şi cetăţenilor care au cerut sprijinul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea pe diverse reţele de socializare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS