Acasă Local Vâlcea Vâlcea: Campanie educaţională pentru conştientizarea elevilor cu privire la importanţa vaccinării animalelor...

Vâlcea: Campanie educaţională pentru conştientizarea elevilor cu privire la importanţa vaccinării animalelor de companiei

-

Asociaţia „A doua şansă” din Râmnicu Vâlcea a demarat campania educationala în şcolile din Măciuca şi Lalosu, localităţi unde a oferit gratuit serviciul de microcipare şi înregistrare a câinilor cu stăpân. Elevii au fost conştientizaţi în privinţa importanţei vaccinării în prevenirea bolilor cu transmitere la om, precum şi cu privire la rolul şi importanţa animalelor de companie şi a noţiunilor elementare de bunăstare a acestora, fiind vizate pentru inceput clasele din ciclul primar.
„În conditiile în care vaccinarea antirabică (act medical obligatoriu si decontat de stat) este condiţionată de microcipare şi înregistrare (act medical ce trebuie plătit de propriatar, la un preţ între 50-100ron /animal), în contextul in care in România rabia nu este total eradicata, iar pretul microciparii si inregistrarii nu este tocmai accesibil, mai ales in mediul rural unde media este de 2-3 caini pe gospodarie, am venit cu posibilitatea microciparii si inregistrarii in Registrul Electronic al Cainilor cu Stapan (baza de date nationala) GRATUIT, microcipurile fiind primite cu titlul de donatie de la Asociatia TASSO Germania prin filiala din Romania READC-Turda”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Google Search se îmbunătățește cu noi tehnologii

Google Search își extinde funcționalitatea cu două tehnologii esențiale: obținerea capturilor de ecran și recunoaștere vizuală a conținutului cu tehnologie de inteligență artificială.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.