11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: A fost inaugurat cel de-al zecelea loc de joacă modernizat în acest an

Vâlcea: A fost inaugurat cel de-al zecelea loc de joacă modernizat în acest an


Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a inaugurat marţi, 17 octombrie, un nou loc de joacă, de data aceasta în cartierul Petrişor. Potrivit unui comunicat al Primăriei Râmnicu Vâlcea, evenimentul s-a bucurat de participarea unui număr impresionant de copii, atraşi şi de animaţia stradală a actorilor de la Teatrul Municipal ”Ariel”. Cel de-al zecelea loc de joacă modernizat în acest an are o suprafaţă de 200 mp, lucrările constând în aşternerea stratului suport, montarea a 4 echipamente noi şi păstrarea şi conservarea celorlalte 4, precum şi amenajarea împrejmuirii. Tot în zonă a mai fost amenajat accesul pietonal, pe trepte, din cartier în zona 1 Mai.
Cu această ocazie, primarul Mircia Gutău a mai cerut asociaţiilor de proprietari din Petrişor să urgenteze demersurile pentru includerea blocurilor în programul de anvelopare termică, ceea ce va conduce la o schimbare importantă a aspectului întregii zone.
Primăria Râmnicu Vâlcea a primit premiul de Excelenţă pentru amenajarea spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă din municipiu, acordat în cadrul Galei Administraţie.ro desfăşurată săptămâna trecută la Bucureşti,

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS