17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Măsuri pentru asigurarea ordinii publice de Crăciun

Olt: Măsuri pentru asigurarea ordinii publice de Crăciun

În perioada 23-27 decembrie, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt vor fi suplimentate, aproximativ 150 de efective acţionând zilnic, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă.

În această perioadă, vor fi intensificate măsurile de patrulare în zona gărilor, autogărilor, parcurilor, marketurilor şi în pieţele publice, fiind constituite patrule de jandarmi, care vor interveni la solicitările primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 şi se vor asigura că sunt respectate prevederile legale instituite pe perioada stării de alertă.

De asemenea,  vor fi executate acțiuni cu un caracter preponderent preventiv pentru asigurarea unui climat de ordine, depistarea și sancționarea celor care comit fapte antisociale, precum și respectarea normelor legale vizând comercializarea sau folosirea de obiecte artizanale și distracție pe bază de amestecuri pirotehnice.

Cetăţenii pot solicita sprijin în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale, la numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112 sau se pot adresa direct echipajelor de jandarmerie.                                         

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS