22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDeputatul Dan Ciocan, schimbat din funcția de șef al PSD Caracal

Deputatul Dan Ciocan, schimbat din funcția de șef al PSD Caracal

PSD Caracal are un nou șef, de sâmbătă, 19 octombrie. Biroul Permanent Județean al PSD Olt a decis debarcarea deputatului Dan Ciocan. Noul președinte este omul de afaceri Ion Doldurea.

Deputatul Dan Ciocan a fost înlăturat de la conducerea PSD Caracal, imputându-i-se, conform unui comunicat oficial al PSD Olt, că a adus prejudicii de imagine organizației. Conform comunicatului, sâmbătă, 19 octombrie 2019, s-a decis pe de o parte dizolvarea conducerii Organizației Locale Caracal a PSD, iar pe de alta, desemnarea lui Ion Marian Doldurea președinte interimar al PSD Caracal, în vederea coordonării activității, până la data organizării de noi alegeri.

„Aceste decizii au fost adoptate întrucât, în cadrul organizației respective, a fost încălcat frecvent și grav orice principiu al dialogului, care ar fi trebuit să se desfășoare în interiorul partidului. Conducerea PSD Caracal, prin activitatea sa și comportamentul adoptat, a adus prejudicii de imagine partidului.
Regretăm cele întâmplate în cadrul organizației, dar considerăm că decența și dialogul au fost și rămân valori definitorii ale Partidului Social Democrat Olt“, au transmis reprezentanții PSD Olt.

Deputatul s-a arătat neplăcut surprins de cele comunicate

Contactat telefonic, deputatul s-a arătat neplăcut surprins de cele comunicate, relatând că în cadrul ședinței s-ar fi supus, în fapt, la vot doar schimbarea sa din funcție, nu și dizolvarea întregii structuri de conducere a organizației PSD Caracal.

„Am fost prezent la ședință şi s-a discutat schimbarea preşedintelui organizaţiei, respectiv a mea, Dan Ciocan, nu s-a discutat de dizolvarea organizaţiei. Dar, dacă cei care au făcut această treabă, care au întocmit procesul-verbal, au crezut că una votează şi alta scriu… Pe mine chiar nu mă interesează nimic, dar nu respectă organizaţia municipală Caracal, care pentru Partidul Social Democrat înseamnă mult“, a declarant Dan Ciocan, care a refuzat, în schimb, să comenteze pe tema participării sale la un presupus puci organizat la București împotriva liderului PSD Olt, Paul Stănescu, acesta fiind considerat adevărul motiv al înlăturării lui Ciocan din funcțiile deținute în PSD Olt.


Înainte de votul pentru moțiunea de cenzură, la București s-ar fi încercat debarcarea lui Paul Stănescu de al conducerea organizației Olt și impunerea drept președinte interimar a lui Mihai Fifor. La întâlnirea la care s-ar fi discutat aceste măsuri ar fi luat parte și deputatul Dan Ciocan. Despre afacerile și puterea de a numi în funcții de conducere șefi la nivel local și nu numai s-a vorbit intens de la izbucnirea „cazului Caracal“, fostul polițist Dan Ciocan (în perioada 1984-2001 a fost subofițer în cadrul IPJ Olt), care și-a finalizat studiile liceale cu diploma de bacalaureat la 50 ani și ulterior s-a înscris la facultate, pe care a și absolvit-o, fiind indicat drept cel care pune și susține în funcții șefii poliției din Caracal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS