Polițiștii olteni au dispus confiscarea de material lemnos, în valoare 8.400 de lei. Totodată, au sancționat contravenţional o societate comercială cu amendă în valoare de 3.000 de lei pentru încălcarea legislaţiei din domeniul silvic.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au continuat să acţioneze în baza planului Scutul Pădurii, pe linia prevenirii şi combaterii transportului ilegal de material lemnos.

Astfel, noaptea trecută, aceştia au depistat în trafic, pe raza localităţii Pleşoiu, un ansamblul de vehicule, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că materialul lemnos era transportat de către o societate comercială, cu sediul în judeţul Suceava, fără a corespunde din punct de vedere al volumului cu cantitatea înscrisă în avizul de însoțire prezentat de către conducătorul auto, existând o diferență de 11,6 metri cubi.

Poliţiştii au sancţionat contravenţional societatea comercială, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice, cu amendă în valoare de 3.000 de lei.

Totodată, cei 11,6 m cubi de material lemnos, în valoare de 8. 400de lei, au fost confiscaţi şi predaţi Ocolului Silvic Slatina.