25.5 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt(GALERIE FOTO) Pomi mutilați în centrul Slatinei: „Este prima și singura situație, restul pomilor sunt în regulă“

(GALERIE FOTO) Pomi mutilați în centrul Slatinei: „Este prima și singura situație, restul pomilor sunt în regulă“

Lucrătorii firmei care aparţine Consiliului Local Slatina, Dezvoltare Urbană Slatina (DUS), au mutilat, joi, 8 noiembrie, câțiva pomi de pe principalul bulevard al Slatinei, în încercarea de a monta la sol, în jurul trunchiului, un grătar cu rol estetic.

Fapta lucrătorilor a fost sesizată de un slătinean chiar în timp ce oamenii își făceau liniștiți treaba, decupând, pur și simplu, copacii pentru a încăpea în orificiul grătarului. S-ar fi sesizat între timp și superiorii lor, spune purtătorul de cuvânt al DUS, Alexandru Berechet:
„Din păcate, angajatul nostru nu a înțeles, a încurcat grătarele și în felul ăsta s-a ajuns la problema asta. Nu a luat legătura cu nimeni, cu superiorii săi, pur și simplu a fost o eroare. Grătarele sunt pe dimensiuni, în așa fel încât să intre pe locul respectiv. Sunt pe mărimi, am calculat și când va crește pomul, sunt puse pe câțiva ani, estimat. Astea micuțe probabil a fost și o problemă de producție, au fost vreo două trei grătare care nu s-au potrivit, din păcate s-a ajuns la situația asta. Au fost colegii mei în urmă, dar este prima și singura situație, restul pomilor sunt în regulă, nu au fost probleme de genul ăsta. Avem la fiecare șef de echipă.Cred că șeful de echipă a luat la cunoștință, dar între timp a apărut și postarea, șeful de echipă nu poate să fie după un singur om, are 20 de persoane în subordine“.
Slătinenaul care a sesizat ce se întâmplă, postând și câteva fotografii pe Facebook, pe contul Costel Băbălău, spune în schimb că i s-a explicat că la fel s-a procedat în toate cazurile în care grătarele au fost mai mici decât trunchiul copacilor.

 

Detalii în Gazeta de Sud de luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS