8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Marș pro referendum al preoților, pe principala arteră rutieră a Slatinei

Olt: Marș pro referendum al preoților, pe principala arteră rutieră a Slatinei

Aproximativ 1.000 de persoane, în cea mai mare parte preoți din cadrul Episcopiei Slatinei și Romanaților și familiile acestora, au mărşăluit, astăzi, pe bulevardul A.I. Cuza din Slatina, într-un demers de suținere a referendumului pentru redefinirea familiei tradiționale.

Evenimentul a început la ora 16.00 pe Esplanada Slatinei, de unde, după un prim discurs al episcopului Slatinei și Romanaților, Preasfințitul Sebastian, s-a pornit pe traseul stabilit: Esplanadă – bulevardul A.I. Cuza – Casa Tineretului – Esplanadă, demonstrația de susținere a preoților încheindu-se în aproximativ două ore.
Marșul a avut loc pe trotuar, pentru a nu împiedica circulația pe cea mai importantă stradă a Slatinei, desfășurându-se fără incidente, dar și fără să fi stârnit prea mare interes printre cetățeni, deși o mână de liceeni din cadrul Colegiului Economic „P.S. Aurelian“, voluntari ai Coaliții pentru Familie, alături de care s-a aflat și directorul adjunct al liceului, consilierul județean PSD Mariana Matei, au împărțit fly-ere prin care susținătorii explică necesitatea referendumului și copii ale buletinului de vot.
La Casa Tineretului, participanții au făcut, de asemenea, o oprire, episcopul Slatinei și Romanațiilor vorbindu-le din nou și adresându-le, de data aceasta, îndemnul de a susține și referendumul pentru redenumirea județului Olt în Olt-Romanați, subliniind că episcopia a făcut-o deja, numindu-se Episcopia Slatinei și Romanaților. Cu același prilej, episcopul le-a adresat celor prezenți invitația de a participa, „pentru aprofundarea temei“, la o întâlnire, în aceeași seară, la Clocociov.
La întoarcerea pe Esplanadă, tinerii voluntari și-au predat disciplinați tricourile albe inscripționate, preoții au început să renunțe la reverende, totul pe fundalul unui mesaj adresat de această dată de un alt preot, care le-a vorbit tot despre necesitatea înscrierii în Constituție a definiției familiei și despre pericolul pe care îl reprezintă influența Occidentului. El a numit, în schimb, „accidente de parcurs“ divorțurile, agresiunea domestică, infidelitatea etc., care „nu sunt în măsură să pună sub semnul îndoielii definiția căsătoriei ca uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS