16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Primăria Slatina a lansat un site cu ocazia împlinirii a 650 de ani de la atestarea documentară a oraşului

Olt: Primăria Slatina a lansat un site cu ocazia împlinirii a 650 de ani de la atestarea documentară a oraşului

Primăria municipiului Slatina anunță lansarea site-ului ”www.slatina650.ro”, parte componentă a acțiunilor din cadrul manifestărilor ce vor marca în acest an împlinirea a 650 de ani de atestare documentară a orașului, eveniment ce va fi sărbătorit în cadrul celei de-a doua ediții a ”Galei Laureaților” care va avea loc în perioada 20-24 ianuarie.
Site-ul se vrea a fi o veritabilă carte de vizită pentru municipiul Slatina unde se regăsesc informații despre istoria localității, dar și despre prezent. Astfel, vizitatorii au la dispoziție a generoasă galerie foto și pot afla detalii despre prima apariție istorică oficială a numelui municipiului Slatina, cele mai vechi clădiri din localitate și când au fost ridicate, poveștile podurilor de peste râul Olt construite de-a lungul anilor, traseul dezvoltării continue a Slatinei, precum și care sunt numele cetățenilor de onoare ai localității și numele primarilor ce au condus urbea de pe râul Olt.
De asemenea, cei interesați pot consulta calendarul complet al manifestărilor dedicate împlinirii a 650 de ani de atestare documentară a municipiului și, totodată, pot viziona online filmul documentar despre istoria orașului – ”Vârstele Slatinei”, film realizat în anul 2017 de către Aurelia Grosu, doctor în istorie.
Demn de menționat este că orice vizitator al siteului ”www.slatina650.ro” se va putea alătura sărbătorii comunității slătinene prin transmiterea unui mesaj pe Facebook din orice colț al lumii folosind hashtagul #slatina650.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS