10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Angajații APIA, și cu salarii mai mici de la 1 ianuarie 2018, și cu bani de dat

Olt: Angajații APIA, și cu salarii mai mici de la 1 ianuarie 2018, și cu bani de dat

Funcționarii APIA din țară sunt într- situație disperată, după ce, în urmă cu două zile, au primit vestea că au de date sume imense înapoi, după ce Curtea deConturi ar fi impus ministerului să recupereze de la angajați sume care se presupune că s-au acordat ilegal.

Aflați încă în protest, în grevă japoneză, pentru că de la 1 ianuarie 2018 salariile lor urmează să scadă cu sute și chiar mii de lei, în cazul celor cu funcții, angajații APIA au primit o veste-șoc în urmă cu două zile. Au aflat că au de dat înapoi 12,5% din cât au încasat în periada ianuarie 2011 – noiembrie 2017. În 2006, salariile lor au fost majorate cu 75%. De la adoptarea Legii 284/2010, procentul de majorare ar fi trebuit să scadă la 62,4%, aar fi stabilit inspectorii Curții de Conturi în urma unui control realizat la Ministerul Agriulturii. Cel puțin acest lucru le-a fost transmis directorilor APIA din toată țara, chemați la București să primească vestea, marți și miercuri. Până la sfârșitul anului lucrurile ar trebui să fie clare, iar angajații să afle cât urmează să returneze și în ce perioadă.

„Lucrurile vor exploda“

Liderul Federației Naționale a Sindicatelor APIA, Octavian Mateescu, aflat, miercuri, 13 decembrie 2017, la București pentru negocierile impuse de modificările legislative care urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2018, a declarat: „Acum suntem la București, în legătură cu așa-zisele negocieri, o formalitate pe care o prevede legea. Nu numai că nu am rezolvat problema cu scăderile de salarii de la 1 ianuarie 2018, dar ne-am trezit cu o altă mare bucurie, ni s-a transmis că avem de dat bani, după controlul Curții de Conturi la Ministerul Agriculturii. Directorii APIA din toată țara au fost chemați la București, o parte ieri, altă parte astăzi, și li s-a transmis acest lucru. Vom vedea, până la sfârșitul anului, ce sume ni se impută. Situație este, însă, foarte gravă, și nu știu toți din teritoriu deocamdată, dar lucrurile vor exploda în curând“.
Funcționarii APIA se află în continuare în grevă japoneză, nemulțumiți de perspectiva micșorării salariilor. Directorii lor nu știu, la acest moment, clar ce să le transmită în legătură cu sumele pe care le-ar avea de returnat, pentru că nici acestora nu li s-a prezentat baza legală. Nu e clar dacă e vorba de întreaga perioadă de la 1 ianuarie 2010 până luna trecută, sau dacă pentru anumite perioade a intervenit prescripția. Pe de altă parte, se vehiculează și soluția unei amnistii fiscale, însă nici în acest sens nu există certitudini, a mai spus Mateescu. Cert este că, așa cum stau astăzi lucrurile, salariile „nesimțite“ vor scădea la 1 ianuarie 2018 semnificativ.
„Aștept prima dată să văd ce documentație vine de la București, aștept și decizia mea, care vine de la București, și în funcție de asta adun și eu tot personalul, arăt actele și… “, a declarat directorul APIA Olt, Marinel Oașă. Cât despre scăderile de salarii și despre faptul că „ar avea din ce“, directorul APIA Olt a menționat: „Toată lumea vorbește de salarii mari, dar culmea este că în structura Ministerului Agriculturii mai sunt și alte instituții, colegii de la AFIR, care n-au 75%, au 100%, dar de ei nu se spune nimic, nici în privința acestor decizii de impunere, numai de APIA. (…) De la 1 ianuarie intră noua lege, când ni se taie salariile en-gros. Toată lumea vehiculează salariile mari de la APIA, dar un consilier debutat are 2.200 lei, un consilier superior, ultimul grad – între 4.600 și 5.300 lei, salariul net. Sunt instituții care n-au luat un leu, cum sunt cele de la Ministerul Fondurilor Europene, care au dublul salariilor noastre. Ăia nu mai au salariile nesimțite. Domnul prim-ministru, când a zis de salariul de 12.000 lei, este salariul brut, cu tot-tot-tot. Salariul meu este de 7.200 lei net, iar de la 1 ianuarie 2018 va scădea la 5.300. Un consilier superior din minister sau din Apia Central are 7.000 lei, și eu o să iau ca director zonal 5.300 lei. Îmi mai pune poprire 30%, pentru că mai mult nu pot, nu le permite legea, o să iau nici cât un consilier debutant. Și semnez decizii de plată de sute de milioane de euro, și răspund pentru ele, și mă duc acasă cu 3.000 lei. Cam asta este România“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS