6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltNouă candidaţi cu proleme penale vor să fie primari în Olt

Nouă candidaţi cu proleme penale vor să fie primari în Olt

Nouă candidaţi la alegerile locale din Olt au probleme penale, fiind cercetaţi, trimişi în judecată sau deja condamnaţi pentru diverse fapte penale. Patru dintre candidaţi sunt deja primari şi doresc să rămână în funcţie. În localitatea Cungrea, toţi cei trei candidaţi au probleme penale, scrie Mediafax.

În comuna Cungrea, cea mai mare unitate administrativ teritorială din judeţul Olt, luptă pentru scaunul de primar doi candidaţi trimişi în judecată pentru fapte de corupţie – un fost primar al localităţii şi un fost poliţist care s-a apucat de politică. Probleme cu legea are şi actualul primar al localităţii şi candidat pentru un nou mandat, suspect în dosarul fostului edil.

Ion Murguleţ, fostul primar al localităţii Cungrea, este susţinut ALDE pentru a obţine un nou mandat de edil, deşi a fost condamnat, în primă instanţă, la doi ani de închisoare cu suspendare, fiind găsit vinovat de magistraţii Judecătoriei Slatina de abuz în serviciu şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia. El a fost acuzat că a încheiat nelegal un contract pentru modernizarea unor fântâni stradale, aducând un prejudiciu de peste 162.608 lei.

Probleme penale are şi candidatul PNL, Liviu Voiculescu, fost poliţist, trimis în judecată alături de alte 20 de persoane, poliţişti şi angajaţi ai Finanţelor Olt, sub acuzaţiile de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, conflict de interese, organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc.
În plus, ca să nu ajungă în faţa magistraţilor în acest dosar, Voiculescu este acuzat i-ar fi dat 43.000 de euro omului de afaceri slătinean Marian Lazăr, zis Kinezu’, care i-ar fi promis că îl va scăpa cu ajutorul unei persoane din cadrul DIICOT Craiova asupra căreia el ar fi avut influenţă. Când nu s-a întâmplat aşa cum a spus Lazăr, fostul poliţist a decis să îl denunţe pe acesta. Kinezu’ a fost el însuşi trimis în judecată, anul trecut, de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, iar anul acesta a şi fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, în această cauză.

Nici actualul primar al localităţii, Dorel Alexe, care este candidatul PSD, nu stă mai bine, el având calitatea de suspect, în dosarul fostului primar Murguleţ, la începutul cercetării penale.

Fostul primar al oraşului Scorniceşti, Constantin Nedelea, candidează pentru obţinerea unui nou mandat de edil-şef, de această dată sub umbrela UNPR, după ce a mai trecut pe la PNL, PSD şi PP-DD. Nedelea a fost trimis în judecată, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, într-un dosar de corupţie cu un prejudiciu de peste 200.000 de lei. Fostul primar este acuzat pentru 238 de acte materiale de abuz în serviciu şi pentru cinci acte materiale de delapidare. De asemenea, timp de doi ani, între 2014 şi 2016, el s-a aflat sub control judiciar în acest dosar, procurorii dispunând şi sechestrul asigurator asupra bunurilor imobile care-i aparţin, până la concurenţa valorii probabile a pagubei în sumă de 211.215,11 lei. Printre acuzaţiile care îi sunt aduse lui Nedelea se numără consumul nejustificat de carburant, benzină şi motorină, în valoare de aproape 30.000 lei şi angajarea pe perioadă determinată a unor salariaţi, în baza unor contracte de muncă semnate doar de el, fără viza Biroului Resurse Umane din cadrul primăriei.

Liberalii lui Tăriceanu şi Daniel Constantin susţin pentru Primăria comunei Coteana din judeţul Olt un candidat care a fost condamnat pentru trafic cu droguri uşoare. Este vorba de Cosmin Matei, care a fost validat drept candidat ALDE şi lansat în cursa electorală chiar în prezenţa celor doi preşedinţi ai formaţiunii, Călin Popescu Tăricea şi Daniel Constantin. Cosmin Matei a fost condamnat de Tribunalul Olt, în decembrie 2012, la zece luni de închisoare cu suspendare pentru trafic cu substanţe psihoactive. Instanţa a dispus şi o perioadă de încercare de doi ani. La sfârşitul lunii septembrie 2012, Cosmin Matei, de 36 de ani, şi Cornel Topală, de 30 de ani, jandarm în cadrul Jandarmeriei Olt, au fost prinşi în flagrant de către poliţiştii SCCO Olt, coordonaţi de un procuror DIICOT – BT Olt, în timp ce încercau să vândă mai multe pliculeţe cu etnobotanice unor elevi ai Colegiului Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu” din Slatina.

În urma verificării autoturismului lui Matei, oamenii legii au descoperit 32 de plicuri cu substanţe interzise şi o agendă în care erau trecute datele celor care cumpăraseră etnobotanice. Asupra lui Topală, într-o borsetă, au mai fost găsite alte 12 plicuri şi o agendă cu date legate de numele şi datoriile clienţilor, toţi elevi de liceu.
Florian Constantin, primarul comunei Izvoarele, a fost plasat sub control judiciar de către procurorii olteni într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu. Pentru o săptămână, edilul nu a avut dreptul să-şi exercite mandatul, obţinând în instanţă ridicarea acestei interdicţii. Cu toate acestea, primarul este candidatul PSD pentru obţinerea unui nou mandat în fruntea localităţii Izvoarele.
Procurorii spun că, în anul 2013, Florian Constantin a angajat patrimonial comuna Izvoarele, printr-un contract de împrumut, ce a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor Legii 273/2006 privind finanţele publice locale, referitoare la condiţiile de contractare a împrumuturilor interne, pentru realizarea de investiţii publice de interes local. Prin activitatea desfăşurată, edilul ar fi obţinut nelegal fonduri pentru finanţarea lucrării de construcţii vizând Proiectul „Campus Şcolar la Şcoala de Arte şi Meserii Izvoarele, jud. Olt”, prejudiciu adus comunei Izvoarele ridicându-se la 216.002 lei.
Gheorghe Beciu, fost primar al comunei Deveselu şi actual candidat din partea ALDE pentru un nou mandat de edil, a fost trimis în judecată de procurorii olteni pentru abuz în serviciu, faptă asimilată infracţiunilor de corupţie. Alături de Beciu, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus trimiterea în judecată şi a fostei contabile a Primăriei Deveselu, Georgeta Florica Ignat , tot pentru abuz în serviciu.

Procurorii arătau că Gheorghe Beciu, în calitate de primar al comunei Deveselu, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în perioada ianuarie 2008 – iunie 2012, în cursul a 36 de luni, a dispus în mod abuziv şi contrar dispoziţiilor legale, acordarea unor sporuri. Este vorba de sporuri de dificultate pentru 12 luni din cursul anului 2008, de dispozitiv pentru 22 luni din perioada martie 2008 – decembrie 2009 şi sporuri pentru condiţii vătămătoare pentru 32 luni din perioada august 2008- iunie 2012. Anchetatorii susţineau că astfel a fost cauzat un prejudiciu bugetului local al comunei Deveselu, iar primarul ar fi obţinut un folos material necuvenit pentru sine şi pentru alţi angajaţi ai Primăriei care au primit sporuri ilegale, în sumă totală de 85.534 lei. De cealaltă parte, Georgeta Florica Ignat este acuzată că, în calitate de contabil angajat în cadrul Primăriei Deveselu, în perioada decembrie 2006- mai 2012, în cursul a 56 luni consecutive, prin întocmirea şi înaintarea documentelor contabile (ordine de plată), a dispus în mod abuziv plata ratelor la două credite de nevoi personale pentru sine şi pentru Rodica Criveţ, martor în dosar, direct din contul de trezorerie al Primăriei Deveselu şi fără a fi reţinute din salariile aferente, cauzând un prejudiciu bugetului local în sumă totală de 45.720 lei.

În cursul mandatului lui Beciu, s-a luat decizia amplasării Scutului Antirachetă, la Deveselu.

Gheorghe Perieţeanu, primarul din Icoana-Olt, candidat PNL pentru un nou mandat, acuzat de procuri că a dat mită electorală mici şi bere locuitorilor din comună, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Perieţeanu a fost, iniţial, reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina de coruperea alegătorilor, abuz în serviciu şi folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii, pentru sine ori pentru altul, de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Procurorii spuneau că primarul, cu ocazia zilei localităţii, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, le-a împărţit locuitorilor comunei bonuri în schimbul cărora aceştia puteau să primească mici şi bere. Anchetatorii consideră acest gest al candidatului PNL drept mită electorală. Gheorghe Perieţeanu se află la al şaselea mandat de primar, iar în această primăvară a trecut la PNL după ce a pierdut sprijinul politic al PSD

Nicolae Amzu, primar al comunei Osica de Jos şi candidat PSD pentru un nou mandat, a fost trimis în judecată, la finalul anului trecut fiind acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual şi abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie. Alături de el, sub aceeaşi acuzaţie, au fost trimişi în judecată Laurenţiu Marian Pavel, viceprimarul din Osica de Jos, Marian Dincă, viceprimarul comunei Dobrun, dar şi Petrişor Postelnicu, arhivar în cadrul Primăriei Osica de Jos, şi Constantin Barcan, inspector în cadrul Primăriei Dobrun. Procurorii spun că Nicolae Amzu a cauzat bugetului localităţii un prejudiciu de aproape 14.000 lei, inserând menţiuni nereale într-un document oficial prin care semnat dispus plăţi către o Întreprindere Individuală. Anchetatorii mai spun că, la această infracţiune, primarul l-a avut ca şi complice pe viceprimar.

În luna martie a acestui an, magistraţii Judecătoriei Corabia au dispus începerea judecăţii.
***

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS