17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiOperaţiunea "Pomi de Crăciun!" în Mehedinţi

Operaţiunea „Pomi de Crăciun!” în Mehedinţi

Poliţiştii mehedințeni acționează pentru depistarea persoanelor care comercializează pomi de Crăciun  fără a avea documente în acest sens. Pentru prevenirea şi combaterea activităților ilicite îndreptate împotriva fondului forestier naţional, în această perioadă, polițiștii mehedințeni, în colaborare cu organele competente, acționează pentru asigurarea respectării legalităţii în acest sector important al economiei naţionale.

Astfel, în luna decembrie, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigarea a Criminalității Economice, Serviciului Poliţiei Rutiere şi specialişti din cadrul Gărzii Forestiere și Direcției Silvice Mehedinți vor organiza acţiuni, pe raza judeţului, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor ilegale în legătură cu transportul, prelucrarea-comercializarea materialelor lemnoase şi a pomilor de Crăciun.

În cadrul activităților, oamenii legii vor intensifica acţiunile de control şi patrulare în zonele şi traseele vulnerabile, pe drumurile forestiere şi publice, în pieţe, târguri și oboare, în vederea depistării persoanelor care desfăşoară activităţi ilegale privind tăierea, transportul şi comercializarea materialului lemnos şi a pomilor de Crăciun.

Pentru prevenirea comiterii unor fapte care contravin legislației silvice, în ceea ce privește tăierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun, polițiștii fac următoarele precizări:
• Transportul pomilor de Crăciun se realizează doar în baza avizelor de însoțire cu regim silvic (aviz de însoțire primar – dacă transportul se efectuează de la locul de recoltare sau aviz de însoțire secundar pentru alte materiale decât cherestelele – dacă transportul se efectuează din depozite de material lemnos, piețe/târguri/oboare).
• La achiziționarea pomilor de Crăciun de la locul de recoltare, din depozite, piețe/târguri/oboare se va solicita obligatoriu aviz de însoțire cu regim silvic, factură fiscală sau bon fiscal. În aceste situații, se va urmări dacă pe secțiunea de tăiere este aplicat dispozitivul special de marcat cu amprenta dreptunghiulară specific emitentului din cadrul căruia face parte personalul împuternicit să elibereze avizul de însoțire primar (situație valabilă doar pentru pomii de Crăciun recoltați de pe teritoriul național).
• În situația achiziționării de pomi de Crăciun din supermarketuri (recoltați de pe teritoriul altor țări) se va solicita aviz de însoțire și factură fiscală/bon fiscal, pe secțiunea de tăiere nefiind aplicată amprenta dreptunghiulară a dispozitivului special de marcat.
Încălcarea legislației silvice care reglementează expedierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun este sancționată contravențional, cuantumul amenzilor fiind cuprins între 5.000 și 10.000 de lei, de asemenea este dispusă și măsura complementară a confiscării pomilor de Crăciun.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS