20.1 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiFost viceprimar din Severin, condamnat la închisoare într-un dosar privind trecerea ilegală a unui teren din proprietatea statului în circuitul civil

Fost viceprimar din Severin, condamnat la închisoare într-un dosar privind trecerea ilegală a unui teren din proprietatea statului în circuitul civil

(Foto: trm.md)
(Foto: trm.md)

Magistraţii de la Curtea de Apel Craiova au condamnat la închisoare opt persoane, între care fostul şef din Hidroelectrica Teodor Pavelescu şi fostul viceprimar din Drobeta Turnu Severin Mircea Grosu, într-un dosar privind trecerea ilegală a unui teren din proprietatea statului în circuitul civil, informează Mediafax.ro. Decizia în cazul celor opt inculpaţi nu este însă definitivă.

Fostul viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin Mircea Grosu, în prezent consilier local PNL (fost PDL), a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova la trei ani de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată. În acelaşi dosar, fostul director general al Hidroelectrica SA – Sucursala Porţile de Fier, Teodor Pavelescu a primit o pedeapsă trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă calificată.

Totodată, notarul Marta Ilinca, soacra europarlamentarului PNL Cristian Buşoi, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani, în timp ce fostul director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi Eugen Nelu Spătaru a primit patru ani de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată. Trei ani de închisoare cu executare a primit şi Delia Tudoroniu, judecată în dosar ca persoană fizică.

Alţi trei inculpaţi în dosarul instrumentat de DNA au primit pedepse de închisoare cu suspendare: Ion Marian Stoichescu, persoană fizică autorizată să întocmească documentaţii cadastrale – trei ani, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, Răducu Laciu, şef Serviciu patrimoniu la SC Hidroelectrica SA – Sucursala Porţile de Fier la data faptelor – doi ani, şi Nicolae Iancu, registrator şef la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi la data faptelor – trei ani pentru abuz în serviciu.

Decizia Curţii de Apel Craiova, publicată astăzi pe portalul instanţelor de judecată, poate fi atacată cu apel, în termen de zece zile de la comunicare. Dosarul instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a fost trimis în judecată în martie 2014.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS