18.6 C
Craiova
vineri, 7 octombrie, 2022
Știri de ultima orăEvenimentFostul președinte al CJ Gorj, Ion Călinoiu, reținut pentru mărturie mincinoasă

Fostul președinte al CJ Gorj, Ion Călinoiu, reținut pentru mărturie mincinoasă

Fostul președinte al Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, a fost reținut miercuri de polițiștii gorjeni. Potrivit unor surse judiciare, Ion Călinoiu este acuzat de mărturie mincinoasă în legătură cu ancheta din dosarul „Ydail” care vizează decontarea cheltuielilor cu utilaje folosite pentru întreținerea și deszăpezirea drumurilor județene.

În același dosar mai sunt anchetați funcționari ai CJ Gorj și antreprenori.

„La data de 13 aprilie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat, de 67 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că persoana în cauză nu a declarat organelor de cercetare penală tot ceea ce cunoștea cu privire la modalitatea de evaluare a ofertelor privind achiziția publică, având ca obiect ,,Lucrări și servicii de reparare și întreținere drumuri județene aflate în administrarea județului Gorj”, în perioada 2015-2019, prin prisma propunerilor tehnice, ce au avut influență în propunerea financiară și desemnarea câștigătoare a ofertei depuse de o asociere de societăți comerciale, aspecte esențiale cauzei“, potrivit IPJ Gorj.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS