11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjO familie din Târgu Jiu, aflată în izolare, lăsată o zi fără mâncare

O familie din Târgu Jiu, aflată în izolare, lăsată o zi fără mâncare

O familie din municipiul Târgu Jiu a fost lăsată o zi întreagă fără mâncare, cu toate că se afla încă în izolare, la domiciliu. Familia, compusă din doi tineri, locuiește pe strada Tismana din municipiu. Pe parcursul zilei de marți familia nu a primit deloc hrană din partea Primăriei Târgu Jiu. Cum nu aveau voie să părăsească locuința, tinerii au sunat să vadă ce se întâmplă. De la primărie au aflat că au fost scoși de pe lista celor care au dreptul la mâncare, însă nu li s-a spus de ce cu o zi mai devreme, ci au fost respectate listele primite de la DSP.

Cu toate acestea, nici nu aveau voie să iasă din casă și nici la cine să apeleze, dat fiind faptul că rudele apropiate sunt, de asemenea, în izolare, într-o comună de lângă Târgu Jiu. Tânărul din familia lăsată fără mâncare are și probleme de sănătate pe care nu le-a putut trata. Ieri a sunat la 112 și a anunțat că se va arunca de pe casă. Un polițist ajuns la fața locului a reușit să îl liniștească.

Umiliți prin telefon de către reprezentanții statului

Cea mai mare umilință trăită de familia respectivă a fost când a sunat și la Direcția de Sănătate Publică Gorj. Au stat de vorbă cu o asistentă medicală din cadrul Compartimentului epidemiologie. Angajata statului le-a oferit răspunsuri umilitoare celor doi, considerându-i caz social, dacă nu au ce să mânânce.

Asistenta i-a îndemnat să caute ceva de mâncare prin casă sau să cheme un prieten să le aducă de mâncare, fără să le ofere un răspuns de ce au fost scoși, cu o zi mai devreme, de pe lista de beneficiari. Salariata DSP Gorj, pare chiar nemulțumită că este „agasată” de cei doi tineri și problema lor și la un moment dat întreabă o colegă cum să procedeze. Chiar le spune tinerilor că mâncarea nu este pentru toți cei aflați în izolare, ci doar pentru persoanele singure și sărace și că e problema primăriei să dea de mâncare tuturor izolaților. Răspunsurile asistentei medicale i-au uluit pe tineri care vor să dea în judecată salariata și instituția.

Există și o înregistrare a discuției, care va fi pusă la dispoziția organelor de anchetă, pentru a se verifica dacă este vorba de neglijență în serviciu sau de zădărnicirea combaterii bolilor. Practic, cei izolați, în lipsa hranei, sunt împinși chiar de autoritățile statului să iasă din case, să facă rost de mâncare sau să beneficieze de asistență medicală.

Este de amintit că șefa DSP Gorj, Carmen ivanov, a fost demisă recent de ministrul Sănătății, tocmai pentru modul în care a acționat în ceea ce privește coronavirusul. Nu se știe nici cine le-a făcut instruirea angajatelor care răspund la telefon și le oferă informații persoanelor izolate la domiciliu, din cauza coronavirusului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS