8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Bărbatul din Olt, acuzat de înșelăciune, reținut de 3 ori în 3 zile

Gorj: Bărbatul din Olt, acuzat de înșelăciune, reținut de 3 ori în 3 zile

Bărbatul, de 62 de ani, din Slatina, județul Olt, anchetat de polițiștii gorjeni pentru înșelăciune, a fost reținut și a treia oară, după ce în primele dăți a fost pus în libertate.

Astfel, suspectul care ar fi înșelat diferite persoane cu sume de bani, prin împrietenirea cu acestea, a fost reținut vineri de polițiștii din Turceni, sâmbătă de polițiștii din Târgu-Cărbunești și duminică de polițiștii din Rovinari. În primele două cazuri, după expirarea ordonanței de reținere, bărbatul a ieșit din arest, dar nu s-a oprit în a comite alte fapte. Nici oamenii legii nu au reușit să îl țină după gratii, motiv pentru care a fost reținut și eliberat în mod succesiv timp de 3 zile.

„Un bărbat, de 62 de ani, din Slatina, judetul Olt, a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Aceasta, prin metoda „împrietenirii cu victima”, i-ar fi cerut unui bărbat de 72 de ani, din Dănciulești, suma de 400 de lei. Olteanul l-a asigurat pe gorjean că se întoarce în 5 minute și îl duce la domiciliu cu mașina personală. Bărbatul a mai fost reținut 24 de ore și vineri după amiază de către polițiștii din Turceni, pentru același gen de fapte comise pe raza localității. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a celui în cauză.”, au anunțat sâmbătă polițiștii gorjeni.

Oamenii legii au revenit luni dimineață și au anunațt reținerea pentru a treia oară în trei zile a suspectului. „Bărbatul reținut pentru înșelăciune de polițiștii din Turceni și Cărbunești a mai fost reținut și de polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari pentru infracțiuni de înșelăciune.”, potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS