22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCEO a reușit suspendarea executarii silite. Scapă de datoria către Pandurii

CEO a reușit suspendarea executarii silite. Scapă de datoria către Pandurii

Complexul Energetic Oltenia (CEO) a obținut joi suspendarea provizorie a executării silite impuse prin dosarul în care figurează drept creditor al Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, pentru suma de 1,4 milioane de euro. Încheierea instanței de judecată este fără cale de atac. Potrivit conducerii Complexului Energetic Oltenia, valoarea de 1,4 milioane de euro reprezintă sub 3% din încasările lunare ale CE Oltenia.

„Prin urmare, o astfel de sumă nu poate implica înghețarea conturilor companiei, respectiv nu poate genera o cerere de insolvență a acesteia“, conform unei informări a Complexului Energetic Oltenia. Se vehicula la un moment dat că reprezentanții Clubului de fotbal Pandurii Lignitul Târgu Jiu vor bloca toate conturile asociaților pentru a recupera debitele restante de mai mulți ani. Pandurii a obținut o hotărâre executorie la Curtea de Apel din Craiova prin care s-a dispus plata cotizațiilor restante de către asociații clubului.

3,2 milioane de euro

Asociații CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu sunt: Complexul Energetic Oltenia, Consiliul Județean Gorj, Consiliul Local Târgu Jiu, Artego SA și Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia. Chiar înainte de intrarea în insolvență a Clubului de fotbal din Târgu Jiu, asociații au decis să sisteze plata contribuțiilor. Acestea s-au tot adunat de-a lungul anilor și au ajuns în final la câteva milioane de euro. M

arin Condescu, președintele Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia, a decis să recupereze în instanță sumele restante. Curtea de Apel din Craiova i-a dat dreptate Clubului de fotbal Pandurii Lignitul Târgu Jiu. La fel se întâmplase la Tribunalul Gorj. Magistrații din Craiova au majorat însă sumele. „Respinge apelurile pârâţilor. Admite apelul reclamantului. Schimbă sentinţa, în sensul că admite în parte acţiunea.

Obligă pârâţii să plătească reclamantului despăgubiri, conform variantei I a raportului de expertiză contabil întocmit de expert Bârhoată Ana, astfel: Societatea Complexul Energetic Oltenia SA – 6.398.608,88 lei; Consiliul Local Târgu Jiu – 2.861.747,68 lei; Consiliul Judeţean Gorj – 769.543,23 lei; Artego SA – 4.898.219,86 lei şi U.S.M.O. – 516.983,76 lei. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţa publică“, conform Curții de Apel din Craiova. Asociații au dreptul să conteste decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție. Toți asociații au contestat decizia și executarea silită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS