10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMircea Lucescu, Mircea Sandu și Răzvan Burleanu vor participa la inaugurarea Stadionului Municipal din Târgu Jiu

Mircea Lucescu, Mircea Sandu și Răzvan Burleanu vor participa la inaugurarea Stadionului Municipal din Târgu Jiu

Multe nume cunoscute din fotbalul românesc au confirmat participarea la inaugurarea stadionului din Târgu Jiu, care va avea loc vineri, 25 octombrie.

Este vorba de cel mai mare antrenor român, Mircea Lucescu, de Mircea Sandu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal, de Răzvan Burleanu, actualul președinte, de Cornel Dinu și reprezentanți ai clubului FCSB. „Sunt foarte multe personalități care au confirmat că vor veni la Târgu Jiu. Mă refer la Mircea Sandu, la Mircea Lucescu, la Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal. Mai sunt și alte persoane cunoscute, secretarul general al FRF. Au confirmat și Cornel Dinu, Valeriu Argăseală. Noi în invităm pe toți pentru că avem ce să arătăm“, a declarat Marcel Romanescu, primar al municipiului Târgu Jiu.

Inaugurare pe 25 octombrie, de la ora 15.00

Inaugurarea arenei din Târgu Jiu se va face prin disputarea a două meciuri de fotbal, unul demonstrativ în care vor evolua foști componenți ai echipei naționale a României și foste glorii ale formației Pandurii Târgu Jiu. Printre aceștia se va număra și Robert Bălăeț, actualul director al Clubului Sportiv Municipal, care va juca atacant deși el a fost portar. „Jucătorii echipei naționale din anii 1990-2000 vor să vină la Târgu Jiu. Vor fi 25 de jucători de națională, conduși de Adrian Ilie. Ei participă la evenimente la nivel înalt. Va juca și fostul portar de la Pandurii, Robert Bălăeț, dar nu cred că va fi portar, ci atacant“, a explicat Marcel Romanescu, primar al municipiului Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS