19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTrei noi grădinițe, construite în Târgu Jiu

Trei noi grădinițe, construite în Târgu Jiu

Câteva sute de locuri în plus în trei grădinițe vor fi disponibile în municipiul Târgu Jiu, din anul școlar următor. Două dintre acestea vor fi amenajate în zona Debarcader, iar a treia pe strada 11 Iunie.

Raul Chiriac, directorul de investiții din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a declarat că este vorba despre realizarea unei grădinițe într-o clădire dezafectată de la Liceul „Ion Mincu“, în care a funcționat un atelier: „Este vorba de realizarea unei grădinițe în zona Debarcader. Din analiza noastră, partea de nord a municipiului Târgu Jiu este deficitară la asigurarea locurilor în grădinițe. Este vorba în special de grădinițele cu program prelungit. Din acest motiv, este în curs de finalizare proiectul care vizează amenajarea unei grădinițe în fostele ateliere ale Colegiului “Ion Mincu“ din Târgu Jiu. Este un plan conturat. Va fi o suprafață foarte mare, care va fi folosită pentru construirea grădiniței. Aceasta va fi delimitată de curtea liceului, pentru a nu se amesteca preșcolarii cu liceenii“, a declarat Raul Chiriac.

Alte două grădinițe în Târgu Jiu

Raul Chiriac, șeful Serviciului Investiții din Primăria Târgu Jiu, a mai declarat că vor fi construite alte două grădinițe. Una va fi amenajată lângă blocurile ANL din Debarcader și alta pe strada 11 Iunie. „Mai este o grădiniță care se va construi în zona blocurilor ANL, tot din zona Debarcader. Este un proiect al Ministerului Educației, în parteneriat cu Primăria Târgu Jiu. Au fost alocate fondurile și a fost selectat constructorul. Lucrările vor fi demarate până la finalul acestui an, dacă vremea va permite acest lucru… Mai este este vorba de Grădinița 15 din Strada 11 Iunie. Este vorba de o locație în fosta central termică. Va fi o grădiniță foarte mare și se va învecina cu o altă grădiniță din zonă.

Vor avea o curte comună. Într-o jumătate de an ar trebui să fie finalizate lucrările și spațiile să fie puse la dispoziția cadrelor didactice și preșcolarilor“, a mai spus Raul Chiriac, directorul Serviciului Investiții din Primăria Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS