5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjLansarea căţii „Mărturii despre judeţul Gorj în Primul Război Mondial“

Lansarea căţii „Mărturii despre judeţul Gorj în Primul Război Mondial“

Asociația pentru Democrație, Educație, Respect (ADER) organizează joi 13 decembrie, de la ora 15,00, la Biblioteca Județeană „Christian Tell”, din Târgu Jiu, prezentarea cărții istoricului Gabriel Sarcină, Mărturii despre Județul Gorj în primul război mondial. Documente (1916-1919). Este vorba de o lucrare de peste 700 de pagini care adună între copertele sale 967 de documente aflate în custodia Serviciului Județean Gorj al Arhivelor Naționale. Volumul de documente apărut sub egida Societății de Științe Istorice din România – Filiala Gorj, la Editura Măiastra, în anul 2018, reprezintă un instrument util cercetării istorice putând fi folosit de toți cei care sunt interesați de reconstituirea trecutului localităților gorjene precum și de personalități locale din perioada primului război mondial.

Multe documente consultate

Editarea documentelor respectă normele cercetării științifice, fiind însoțite de scurte descrieri și note explicative. Se regăsesc în acest prim volum relatări diverse cu privire la ordonanțe, publicații și încunoștințări ale autorităților române sau germane, corespondența dintre administrația germană de ocupație și cea românească, bonuri de rechiziție emise de Armata Română, ausweise, ordine de demobilizare, procese verbale, telegrame, notificări, rapoarte, adrese, declarații, depoziții, jurnale, autorizații, liste cu persoane arestate sau amendate, statistica cu supușii Puterilor Centrale din Târgu Jiu, liste cu locuitori fugiți de la muncile agricole, statistici cu donații pentru prizonierii de război, memorii ale unor funcționari români, copii după acte de deces al unor militari români sau străini, locații cu morminte ale militarilor români, dușmani sau aliați, decorații, petiții ale demobilizaților sau foștilor refugiați, dar și ale comercianților, catagrafii cu pagubele suferite din partea ocupanților străini, starea și pagubele arhivelor diverselor instituții ș.a. Tot cu această ocazie va fi fost lansat și numărul trei al revistei de literatură, artă și istorie locală „Spicon“, revistă editată de Asociația cercetătorilor și autorilor de carte gorjeni Alexandru Doru Șerban.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS