5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjITM Gorj verifică accidentul de muncă de la Cariera Lupoaia

ITM Gorj verifică accidentul de muncă de la Cariera Lupoaia

Un nou incident de muncă a fost înregistrat, la sfârșitul săptămânii trecute, în evidențele I.T.M. Gorj, evenimentul urmând a fi cercetat de către angajator, iar dosarul depus spre avizarea inspectorilor de muncă din cadrul Serviciului Securitate și Sănătate în Muncă, aceștia urmând să dispună măsurile legale, în cazul în care se va constata că au fost încălcate prevederile legislative în domeniu.

Evenimentul a avut loc la o subunitate a unui producător energetic(Cariera Lupoaia), sâmbătă, iar victima, lăcătuș mecanic cu o vechime în muncă de 29 de ani, a fost transportată la o unitate medicală de urgență, după ce a căzut pe transportorul unei benzi, iar covorul de cauciuc a deversat-o, prin buncărul de predare primire, în stația de întoarcere a transportorului.

I.T.M. Gorj monitorizează în permanență respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă la nivelul județului, în special la angajatorii cu risc mare în privința accidentelor de muncă. În anul 2018, la subunitatea respectivă, au fost efectuate trei controale, fiind dispuse o serie de măsuri care să îmbunătățească siguranța angajaților.

”Din luna ianuarie până în prezent, la I.T.M. Gorj au fost raportate 142 de evenimente, din care 54 sunt accidente cu incapacitate temporară de muncă, 28 dintre acestea fiind raportate de aceeași persoană juridică. Reamintesc angajatorilor că, pe lângă respectarea legislației muncii în ceea ce privește relațiile de muncă, un rol esențial în desfășurarea activității trebuie să-l aibă și asigurarea unor condiții de lucru în siguranță pentru salariați”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector șef Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj.

În ceea ce privește relațiile de muncă, în perioada 19-29 noiembrie 2018, inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Muncă Nedeclarată au efectuat controale în rândul transportatorilor de mărfuri și călători, principalele deficiențe constatate fiind: dosare incomplete de personal, neplata și necompensarea orelor lucrate în zilele de sărbătoare legală și neplata cu sporuri a orelor lucrate în zilele de sâmbătă și duminică. Au fost aplicate amenzi în valoare de 14.000 de lei și dispuse 34 de măsuri cu caracter obligatoriu în sarcina angajatorilor controlați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS