Un număr de 11 angajatori cu obiect de activitate în domeniul construcțiilor, având un total de 567 de salariați, au fost verificați de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, în trimestrul III al anului 2018, pe linia respectării securității și sănătății în muncă, în cadrul unei campanii naționale inițiate de către Inspecția Muncii la nivelul tuturor inspectoratelor teritoriale de muncă din țară. Scopul campaniei, care se va finaliza la sfârșitul anului 2018, este respectarea prevederilor legale în ceea ce privește instruirea și informarea lucrătorilor în activitățile din domeniul construcțiilor. “În urma controalelor efectuate în domeniul amintit, inspectorii de muncă au aplicat sancțiuni în valoare de 25.500 de lei. De la începutul campaniei naționale și până în prezent au fost verificați 28 de angajatori, cu un total de 1524 de salariați, fiind aplicate amenzi în valoare de 60.000 de lei”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector șef I.T.M. Gorj. În cadrul aceleiași campanii naționale, săptămâna trecută, o societate comercială ce efectuează lucrări specifice la o unitate de utilitate publică din județul Gorj, a fost sancționată cu 3.500 de lei pentru folosirea unor schele neconforme cu normele securității și sănătății în muncă.

I.T.M. Gorj a derulat, tot în trimestrul III, o altă campanie națională, privind modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă pentru asigurarea protecției lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezența substanțelor periculoase, un angajator fiind sancționat cu 4.000 de lei pentru că lucrătorii nu purtau echipament individual de protecție.

De asemenea, un angajator din domeniul prelucrării primare a lemnului a fost sancționat cu 3.500 de lei pentru neuatorizarea personalului care deservea un gater, precum și pentru nepurtarea echipamentului individual de protecție.

Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.