5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjStadionul Municipal din Târgu Jiu generează costuri, deşi nu este pus în funcţiune

Stadionul Municipal din Târgu Jiu generează costuri, deşi nu este pus în funcţiune

Stadionul Municipal din Târgu Jiu va genera costuri cu întreţinerea în următoarele luni, cu toate că nu a fost pus în funcţiune. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Târgu Jiu este necesar ca până în primăvara anului viitor să fie asigurată încălzirea măcar la minimum a spaţiilor noii arene din Târgu Jiu. În caz contrar, o parte a lucrărilor de interior se vor degrada din cauza gerului. „Lucrările au fost finalizate, conform datelor transmise de Compania Naționala de Investiții, la data de 15.09.2017, urmând ca punerea în funcțiune a obiectivului să se facă în primăvara anului viitor, în același timp cu realizarea lucrărilor de amenajare exterioară. În acest sens este necesar ca pe perioada de iarnă sa fie asigurată o temperatură ambientală a spațiilor interioare astfel încât acestea să nu se degradeze. În acest moment se fac lucrările pregătitoare pentru demararea probelor la instalația de încălzire a Stadionului, iar până în acest moment nu au fost cheltuieli legate de asigurarea încălzirii. Precizăm că pentru evitarea costurile majore la utilități, după efectuarea probelor se va asigura o temperatură minima, necesară pentru menținerea în bune condiții a spațiilor”, potrivit unui comunicat al Primăriei Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS