Echipă mobilă pentru recuperarea copilului cu dizabilităţi

Evenimentul va fi găzduit de unul din centrele DGASPC Gorj
Autori


Sute de copiii din Gorj vor marca pe 29 noiembrie, la Târgu Jiu, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi şi vor participa la lansarea primei echipe de recuperare a copiilor cu handicap. Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, prin Centrul de Recuperare pentru Copilul cu Handicap Târgu Jiu, organizează pe 29 noiembrie, începând cu orele 11,00, un eveniment de recreere şi socializare dedicat copiilor beneficiari ai centrului, cu ocazia zilei de 3 decembrie – Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Acţiunea este intitulată sugestiv „Creştem zi de zi”. În cadrul acestui eveniment va fi inaugurată înfiinţarea Echipei mobile de recuperare pentru copii cu dizabilităţi Târgu-Jiu, ca structură funcţională din cadrul Cornplexului de Recuperare pentru Copilul cu Handicap Târgu Jiu.

Program cultural-artistic

Acţiunea va consta în prezentarea unui program cultural-artistic sus ţinut atât de copiii beneficiari ai serviciilor acestui centru, cât şi de copiii din sistemul rezidenţial, beneficiari ai Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul în Dificultate Târgu Jiu. La eveniment sunt invitaţi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, cât şi ai Poliţiei Locale Târgujiu, care vor prezenta o parte din tehnica din dotare şi, în acelaşi timp, vor purta discuţii interactive cu copiii pe tema prevenirii şi stingerii incendiilor şi respectării regulilor de circulaţie. De asemenea va fi prezentat un moment de prestidigitaţie. Pentru toţi cei 115 benefician ai Centrului de Recuperare pentru Copilul cu Handicap Târgu Jiu, au fost pregătite cadouri, iar bucuria acestora va fi mai mare dacă le veţi fi alături în această zi. Ziua de 3 Decembrie – Ziva Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, are ca obiectiv promovarea înţelegerii problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi, precurn şi rnenţinerea demnităţii, bunăstării şi a tuturor drepturilor acestora.


Peste 12.000 de persoane cu handicap în Gorj

În ţara noastră există peste 700.000 de persoane cu dizabilităţi. Deşi ajutoarele financiare sunt mici, iar criteriiie de încadrare în grad de handicap sunt imperfecte, pentru mulţi români prestaţia socială oferită de autorităţi rămâne singura sursă de venit. „Organizaţia Naţiunilor Unite a atras atenţia că este foarte irnportant să conştientizăm faptul că dizabilitatea este parte a condiţiei umane şi că toţi ne naştem, sau dobândim, dizabilităţi mai mult sau rnai puţin grave în timpul vieţii. Precizarea este facută în contextul în care irnaginea în societate a persoanelor cu dizabilităţi este adesea rezultatul prejudecăţilor, al stigmatizării şi al discriminării. Potrivit estimărilor, Ia nivel mondial, un om din şapte trăieşte cu o formă de dizabilitate, iar când vorbim de copii, aproximativ 100 de milioane se află în această condiţie, ei fiind mult mai vulnerabili în faţa actelor de violenţă, neglijare, exploatare, decât cei tipici. La nivelul judeţului Gorj, 12.119 persoane sunt încadrate în grad de handicap, 1.026 dintre ace ştia fiind copii. Statisticile spun că deşi 153 de ţări au semnat Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, jumătate dintre ele nu Îi pot permite o îngrijire adecvată pentru aceste persoane. Evenimentul Creştem zi de zi este o ocazie pentru schimbarea de atitudine vizavi de aceste persoane prin eliminarea barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor în diverse sfere de activitate”, a declarat Laurenţiu Diaconescu, directorul interimar al DGASPC Gorj. Echipa mobilă de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi va face deplasări acolo unde va fi



Comenteaza acum

Alte stiri

24 mai 2019

Containere noi pentru cazarea angajaţilor SDN Târgu Jiu

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova a achiziționat pentru două puncte de sprijin ale Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu, containere pentru cazarea angajaților. Punctele de sprijin nu sunt locații care se folosesc permanent. ...

Sumarul ediției de duminică, 26 mai 2019

Actualitate

» Schimb de replici savuros între Claudiu Manda şi o pensionară în faţa unei secţii de votare. “Obraznicule!” Vezi ce-i spusese Manda
» Mama primarului PSD al Constanței, prinsă cu 5 buletine de vot în secția de votare. A fost dusă la poliție (surse)
» Dolj: Nereguli la o secţie de votare din Cârna
» Dolj: PNL anunţă că va face plângere împotriva viceprimarului PSD din comuna Carpen
» Primarul din Rast, amendat pentru tulburarea liniştii publice
» Gorj: Doi cetățeni, amendați pentru că au apelat nejustificat la 112 și au sesizat fapte nereale
» Dolj: USR anunţă că îi face plângere penală primarului din Botoşeşti-Paia
» Localnic din Băileşti: “Am votat ca să scăpăm de hoţie”
» Dolj: 127 de cereri pentru urna mobilă anulate la Gighera
» Ora 17.20: Pragul de prezenţă de 30% pentru referendum a fost depăşit. 36,3% prezenţa la europarlamentare
» Dolj: PNL acuză mai multe nereguli la secţiile de votare
» Gorj: Primarul din Plopșoru, reclamat la BEJ
» Dolj: PNL a depus plângere penală împotriva unui consilier local PSD din Segarcea
» Craiova: Cozi la câteva secţii de votare din cartierul Craioviţa Nouă
» Craiova: Multe voturi pe listele suplimentare la secţia de la Liceul “Bibescu””
» Președintele USR, Dan Barna: Am votat pentru competență și onestitate în Europa. Veniți la vot
» Klaus Iohannis: ”Haideți la vot!”
» Diaspora votează (GALERIE FOTO + informaţii)
» PNL acuză încălcări ale legislației în Olt
» Mobilizare masivă a românilor din Diaspora, la fel ca la prezidențialele din 2014: mii de oameni s-au așezat la cozi în toată lumea cu mult înaintea deschiderii urnelor
» Primele acuzaţii de nereguli în Dolj, la Botoşeşti-Paia: delegatul Alianţei USR PLUS denunţă cereri nejustificate pentru urna mobilă
» Prezenţa la vot: 7,34% în Dolj
» Coadă la votare în Radovan

Top