7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: "Vrăjitoarea Sofia", reţinută după ce a sustras bijuteriile unei cliente

Gorj: „Vrăjitoarea Sofia”, reţinută după ce a sustras bijuteriile unei cliente

O tânără, de 26 de ani, din Jupâneşti, Gorj, autointitulată „Vrăjitoarea Sofia”, a fost reţinută de poliţie pentru că a înşelat o clientă care venise la descântat. Victimă a fost o femeie, de 47 de ani, din Turceni, care a apelat la serviciile de „vrăjitorie şi descântece” ale respectivei. În urma activităţilor depuse de pretinsa vrăjitoare femeia, de 47 de ani, a rămas fără bijuteriile personale, în valoare de 8.000 de lei.

„Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie de 47 de ani, din localitate, cu privire la faptul că a fost victima unei înşelăciuni. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că victima a contactat telefonic o persoană de sex feminin autointitulată „Vrăjitoarea Sofia”, care oferea servicii de vrăjitorie şi descântece şi pe care a chemat-o la locuinţa ei. Pe fondul naivităţii, persoana vătămată i-a înmânat mai multe bijuterii din aur pentru a i le ”descânta” și care nu i-au mai fost înapoiate, creându-i un prejudiciu de 8.000 lei. Polițiștii au continuat cercetările, fiind identificată o tânără de 26 de ani, din comuna Jupâneşti, față de care s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore şi introducerea acesteia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Evenimentul a avut loc în ultima parte a lunii septembrie”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al lnspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. Suspecta de înşelăciune a fost prezentată ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS